9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialPapa Francisc va primi Premiul Internațional Charlemagne, pentru efortul depus în serviciul...

Papa Francisc va primi Premiul Internațional Charlemagne, pentru efortul depus în serviciul unificării europene

Premiul Internațional Charlemagne va fi înmânat, anul acesta, Papei Francisc, pentru discursul său bazat pe toleranță și înțelegere. Ceremonia de decernare va avea loc vineri, la ora 13.00.

Potrivit unui comunicat de presă remis redacției, ceremonia „va include „laudatio" din partea Președintelui Parlamentului European Martin Schulz, Președintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker și Președintelui Consiliului European Donald Tusk”.

Anunțul acordării premiului a fost făcut de către comitetul executiv al Premiului Charlemagne, în 23 decembrie, la Aachen, Germania. Referindu-se la discursul Papei din Parlamentul European în 2014, comitetul a salutat mesajul bazat pe „pace, înțelegere", precum şi „compasiune, toleranță, solidaritate și integritatea creației pe tot parcursul pontificatului său". 

„În aceste vremuri în care mulţi cetățeni europeni caută îndrumare, Sanctitatea Sa Papa Francisc transmite un mesaj de dragoste și încurajare", a mai adăugat comitetul într-un comunicat. 

Premiul Internațional Charlemagne se acordă pentru munca adusă în serviciul unificării europene. Premiul este numit după Carol cel Mare, regele francilor, conducător considerat de către contemporanii săi drept „Părintele Europei". Laureatul premiului în anul 2015 a fost președintele Parlamentului European, Martin Schulz. 

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă