21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialPărinții noștri sunt spioni

Părinții noștri sunt spioni

 

Guardian relatează povestea fraţilor Tim şi Alex, adolescenţi ca mulţi alţii. Născuţi în Canada, trăiau în SUA şi au crescut în casa familială din Cambridge, Massachussets, cu părinţii lor, Donald Heathfield şi Tracey Foley.

Tim are 20 de ani şi studiază la Universitatea George Washington din capitala americană. Alex are 16 ani şi locuieşte la părinţi. Într-o seară din 2010, cei doi adolescenţi au descoperit un scenariu demn de un film de spionaj – părinţii lor sunt agenţi ruşi, formaţi de KGB în timpul războiului rece şi puşi la dispoziţia serviciilor secrete externe, SVR, după căderea URSS. Pe numele lor adevărat Andrei Bezrukov şi Elena Vavilova, ei au recuperat identitatea a doi copii canadieni morţi la vârste mici. Cuplul a fost format într-un program special al KGB în Rusia, apoi s-a instalat la Toronto în anii 1980, unde s-au născut cei doi băieţi. Atunci au fost arestaţi zece spioni ruşi într-o operaţiune a FBI numită „Ghost Stories“. Membrii reţelei au fost trădaţi de un rus trecut de partea americanilor, dar FBI cunoştea identitatea cuplului Heathfield-Foley de ani de zile.

Acea seară din 2010 a rămas întipărită în memoria celor doi adolescenţi: agenţii FBI au debarcat în casa lor, au arestat părinţii, au sechestrat calculatoarele şi consolele de joc, ca şi toate fotografiile de familie şi documentele aflate în locuinţă.

Scenariul demn de Hollywood nu s-a oprit la episodul intrării FBI în casă. Cu părinţii la închisoare, cei doi fii au fost trimişi la Moscova, unde au fost primiţi de necunoscuţi care s-au prezentat drept „veri“ şi o „bunică“, despre care nu auziseră niciodată. A urmat un schimb de spioni potrivit practicilor Războiului Rece, părinţii lor au fost remişi autorităţilor ruse şi au continuat o viaţă civilă în ţara lor de origine. Alex are astăzi 21 de ani şi studiază în Europa. Fratele lui lucrează în domeniul finanţelor undeva în Asia. Guardian i-a contactat şi tinerii au acceptat să dea primele declaraţii de după arestarea părinţilor. De ce au vorbit după ce au evitat media timp de şase ani? Potrivit Guardian, cei doi tineri sunt într-o bătălie juridică cu autorităţile canadiene care vor să le retragă naţionalitatea. 

10 spioni ruşi au fost arestați într-o operaţiune a FBI numită „Ghost Stories“, în anii 1980.

Cele mai citite

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...
Ultima oră
Pe aceeași temă