10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialParlamentari ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, mesaj de răspuns la ameninţarea...

Parlamentari ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, mesaj de răspuns la ameninţarea teroristă

Europenii nu trebuie să răspundă ameninţării teroriste prin ură, teamă sau "derivă securitară", au afirmat luni la Strasbourg parlamentari proveniţi din ţări membre ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), lansând o iniţiativă cu scopul de a mobiliza în acest sens "toţi actorii societăţii", relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Teroriştii "vor să ne divizeze şi să submineze bazele democraţiei noastre", a subliniat preşedintele APCE, Pedro Agramunt. "Terorismul nu poate să triumfe decât dacă noi ne lăsăm teama şi mânia să ne dicteze acţiunile.Nu trebuie să cădem în această capcană. Trebuie să-i împiedicăm pe terorişti să-şi atingă scopul: divizarea" noastră, a adăugat el. 

Mai multe zeci de deputaţi, provenind din parlamente naţionale ale statelor membre şi care se reunesc de patru ori pe an la Strasbourg pentru a dezbate probleme privind democraţia şi drepturile omului, au pozat apoi în faţa fotografilor cu o pancartă proclamând "NoHateNoFear" ("Fără ură, fără teamă"). 

Cu această iniţiativă, APCE intenţionează să "mobilizeze cât mai mulţi actori ai societăţii – personalităţi politice, lideri religioşi, intelectuali, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile şi simpli cetăţeni – pentru a spune NU fricii şi urii". 

În cursul ceremoniei de lansare, parlamentarii au vizionat o înregistrare cu mesajul jurnalistului francez Antoine Leiris, care şi-a pierdut soţia în atentatul din Bataclan la Paris în noiembrie anul trecut. "Nu veţi avea ura mea", declarase Leiris la câteva zile după dramă, provocând un val de emoţie după ce a publicat pe Facebook un mesaj adresat teroriştilor. Acest "puternic mesaj" este "chiar în centrul iniţiativei noastre", a subliniat Agramunt.

Cele mai citite

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă