21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialParlamentul Cataloniei a aprobat organizarea unui referendum privind independența faţă de Spania...

Parlamentul Cataloniei a aprobat organizarea unui referendum privind independența faţă de Spania înainte de septembrie 2017

Parlamentul catalan a crescut joi presiunea asupra Madridului votând pentru organizarea unui referendum cu privire la independența față de Spania cel mai târziu în septembrie 2017, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Legislativul, dominat de separatiști, a votat cu 72 de voturi pentru, din totalul de 135 parlamentari, propunerea șefului executivului catalan, Carles Puigdemont, de a organiza referendumul cu sau fără permisiunea cabinetului spaniol.

Acest vot a fost văzut ca o nouă provocare pentru justiția spaniolă care, cu câteva ore înainte, i-a luat în vizor pe președinta Parlamentului catalan, Carme Forcadell, și pe o altă personalitate a coaliției aflate la putere la Barcelona, Francesc Homs.

Concret, Tribunalul Constituțional al Spaniei a cerut Parchetului să întreprindă “acțiuni penale” împotriva lui Carme Forcadell, pentru că a permis să fie negociat în plenul Parlamentului, la 27 iulie, un plan vizând secesiunea Catoloniei.

La rândul său, Tribunalul Suprem a angajat proceduri pentru “a acționa pe plan penal” împotriva lui Francesc Homs.

Potrivit acestei instanțe, Francesc Homs s-a făcut vinovat în special de nesupunere, promovând un vot asupra independenței Cataloniei, la 9 noiembrie 2014, fără valoare legală, fiind interzis de Tribunalul Constituțional.

Consultarea populară a determinat Parchetul spaniol să ceară în această săptămână o pedeapsă cu zece ani de ineligibilitate în funcții publice pentru fostul lider separatist catalan Artur Mas.

Votul care a avut loc joi în Parlament a primit sprijinul coaliției la putere căreia i s-a alăturat mica formațiune separatistă și anticapitalistă CUP.

Cele mai citite

Cum alegi scaunul de birou pentru copii?

Școala online a fost pentru mult timp o normalitate în lumea celor mici. Tocmai de aceea, improvizarea unui birou acasă a devenit o prioritate...

Dan Diaconescu rămâne sub control judiciar

Fostul patron OTV, Dan Diaconescu, judecat pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile, rămâne sub control judiciar, fiind...

Mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, cu ocazia Zilei Independenței Naționale a României

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Independenței Naționale a României. „Cu bucurie în suflete, celebrăm Ziua Independenței Naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă