24.7 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialParlamentul de la Seul va decide prin vot dacă o destituie pe...

Parlamentul de la Seul va decide prin vot dacă o destituie pe șefa statului

Partidul Democrat, principala forță de opoziție din Coreea de Sud, a anunțat joi că va depune la începutul lui decembrie o moțiune parlamentară pentru destituirea președintei Park Geun-hye, informează EFE, preluată de Agerpres.

Un purtător de cuvânt a precizat că votul va avea loc între 2 și 9 decembrie. Partidul Democrat intenționează să se concentreze numai asupra destituirii șefei statului și pe moment nu va mai aborda probleme cum ar fi numirea unui prim-ministru, în locul celui destituit în urma scandalului de trafic de influență la vârf.

Trei partide de opoziție au anunțat luni că vor promova “impeachment”-ul lui Park Geun-hye imediat ce procuratura o va desemna drept complice a prietenei sale Choi Soon-sil, acuzată de corupție și trafic de influență. Ea ar fi solicitat bani unor firme în schimbul sprijinului politic, în timp ce — fără a deține vreo funcție oficială — se ocupa de discursurile prietenei sale, președinta Park.

Declanșarea procedurii de destituire a președintelui Coreei de Sud trebuie aprobată prin votul a două treimi din membrii camerei inferioare a parlamentului de la Seul. Partidele de opoziție nu dispun de o astfel de majoritate, deși unii deputați ai partidului de guvernământ s-au raliat cererilor de demitere a lui Park, remarcă EFE.

Următorul pas este votul a șase din cei nouă judecători ai Curții Constituționale. Procesul de destituire ar fi primul din Coreea de Sud din 1948.

Cele mai citite

Guvernatorul Băncii Centrale a Italiei îndeamnă băncile italiene să plece din Rusia

Băncile italiene trebuie să pună punct afacerilor pe care le derulează în Rusia, pentru că rămânerea în această ţară creează o "problemă de reputaţie",...

Captură de peste 4 milioane euro în portul Constanța. Poliţiştii de frontieră au descoperit 18.000 de parfumuri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, colaborând cu inspectori de la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa, au descoperit un transport impresionant de...

Gheorghe Hagi, nostalgic înainte de meciul de “ADIO” al “Generației de Aur”: “Timpul s-a scurs, au trecut ani mulţi… “

Gheorghe Hagi, legendă a fotbalului românesc și fost căpitan al primei reprezentative de fotbal a României, a făcut declarații emoționante sâmbătă, în cadrul unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă