10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialParlamentul de la Seul va decide prin vot dacă o destituie pe...

Parlamentul de la Seul va decide prin vot dacă o destituie pe șefa statului

Partidul Democrat, principala forță de opoziție din Coreea de Sud, a anunțat joi că va depune la începutul lui decembrie o moțiune parlamentară pentru destituirea președintei Park Geun-hye, informează EFE, preluată de Agerpres.

Un purtător de cuvânt a precizat că votul va avea loc între 2 și 9 decembrie. Partidul Democrat intenționează să se concentreze numai asupra destituirii șefei statului și pe moment nu va mai aborda probleme cum ar fi numirea unui prim-ministru, în locul celui destituit în urma scandalului de trafic de influență la vârf.

Trei partide de opoziție au anunțat luni că vor promova “impeachment”-ul lui Park Geun-hye imediat ce procuratura o va desemna drept complice a prietenei sale Choi Soon-sil, acuzată de corupție și trafic de influență. Ea ar fi solicitat bani unor firme în schimbul sprijinului politic, în timp ce — fără a deține vreo funcție oficială — se ocupa de discursurile prietenei sale, președinta Park.

Declanșarea procedurii de destituire a președintelui Coreei de Sud trebuie aprobată prin votul a două treimi din membrii camerei inferioare a parlamentului de la Seul. Partidele de opoziție nu dispun de o astfel de majoritate, deși unii deputați ai partidului de guvernământ s-au raliat cererilor de demitere a lui Park, remarcă EFE.

Următorul pas este votul a șase din cei nouă judecători ai Curții Constituționale. Procesul de destituire ar fi primul din Coreea de Sud din 1948.

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...
Ultima oră
Pe aceeași temă