13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPartidele prooccidentale din Ucraina au încheiat o coaliţie în Parlament

Partidele prooccidentale din Ucraina au încheiat o coaliţie în Parlament

Partidele prooccidentale din Ucraina au încheiat o coaliţie în Parlament, au anunţat mai mulți deputaţi ucraineni, potrivit agenţiei oficiale Ukrinform, scrie Mediafax.

"Acordul a fost parafat la ora 2.00 (2.00, ora României), prezentarea lui va avea loc vineri, la ora 12.30, cu ocazia aniversării protestelor din Piaţa Independenţei (Maidan) de la Kiev. Acesta este un compromis acceptat de toate părţile", a declarat deputata Viktoria Siumar.

"Am parafat acordul de coaliţie. El a fost semnat de toate formaţiunile proeuropene din Parlament", a afirmat reprezentantul partidului Samapomici, Oksana Sîroed, adăugând că "documentul va fi semnat pe 27 noiembrie, când va avea loc prima şedinţă a Parlamentului".

Potrivit deputatului ucrainean Egor Sobolev, reprezentanţii celor cinci partide au convenit, de asemenea, că "intrarea în NATO este unul dintre scopurile principale ale Ucrainei".

În urma alegerilor legislative anticipate din 26 octombrie, în Parlamentul ucrainean au intrat şase partide: Blocul Poroşenko, Frontul Popular al premierului Arseni Iaţeniuk, Samapomici – o formaţiune alcătuită din tineri activişti şi combatanţi întorşi de pe front -, Blocul Opoziţiei, Partidul Radical al populistului Oleg Liaşko şi Batkivşcina fostului premier Iulia Timoşenko.

Noul Parlament urmează să adopte reforme radicale, menite să scoată Ucraina dintr-o recesiune profundă, să lupte împotriva corupţiei şi să o apropie de UE, cu care a semnat recent un acord de asociere respins anul trecut de către Ianukovici.

Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...
Ultima oră
Pe aceeași temă