16.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialPasageri turbulenţi au determinat aterizarea de urgenţă a unui avion, la Berlin

Pasageri turbulenţi au determinat aterizarea de urgenţă a unui avion, la Berlin

Un avion al companiei Ryanair care circula pe ruta Londra-Bratislava a efectuat o aterizare de urgenţă la Berlin, din cauza unor pasageri aflaţi sub influenţa băuturilor alcolice după ce au început să se comporte agresiv cu membrii echipajului, informează BBC News online, citat de Mewdiafax.

Doisprezece bărbaţi se îndreptau, vineri noapte, spre Bratislava pentru o petrecere a burlacilor, când şase dintre ei, cetăţeni britanici, au fost evacuaţi de la bordul aeronavei din cauza că au devenit agresivi cu membrii echipajului, care au refuzat să le mai ofere băuturi alcolice din cauza stării în care se aflau.

Cei şase, cu vârste cuprinse între 25-28 de ani, printre care se afla şi viitorul mire, au fost reţinuţi de autorităţile din Berlin, unde avionul a efectuat o aterizare neprogramată. Ceilalţi şase din grup şi-au continuat călătoria spre Bratislava.

Potrivit poliţiei federale germane care i-a întâmpinat pe aeroportul Schoenefeld din Berlin, cei şase bărbaţi, din Southampton, au pus în pericol siguranţa pasagerilor de la bordul aeronavei şi nu au îndeplinit instrucţiunile personalului navigant.

Poliţiştii germani au precizat că bărbaţii dansau la bordul aeronavei aflate în mişcare şi unul dintre ei s-a dezbrăcat, devenind agresivi cu membrii echipajului când aceştia au refuzat să le mai ofere băuturi alcolice.

Pe numele bărbaţilor au fost depuse acuzaţii pentru comportament neadecvat sub legislaţia germană privind securitatea aviatică şi pot primi amenzi până la 25.000 de euro. Cei şase bărbaţi au fost eliberaţi din custodia poliţiei germane.

 

Cele mai citite

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă