21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPatru "mercenari" ai firmei Blackwater, condamnaţi pentru uciderea unor civili irakieni

Patru “mercenari” ai firmei Blackwater, condamnaţi pentru uciderea unor civili irakieni

Patru “mercenari” de la fosta firmă de securitate Blackwater au fost condamnaţi la pedepse dure pentru rolul pe care l-au jucat într-un atac armat, în 2007, soldat cu moartea a 14 civili irakieni şi rănirea altor 12, informează Mediafax.

Citește și: Firma americana de paza acuzata de crime in Irak

Un lunetist, Nicholas Slatten, a fost condamnat pe viaţă, iar ceilalţi trei – Paul Slough, Evan Liberty şi Dustin Heard – au fost condamnaţi la câte 30 de ani de închisoare pentru multiple capete de acuzare de crimă, tentativă de crimă şi folosirea unei arme de foc în timpul comiterii unor infracţiuni penale, relatează Sky News.

Procurorii au prezentat atacul armat, comis într-o intersecţie aglomerată din centrul Bagdadului, drept o ambuscadă neprovocată de către civili.

Însă foştii agenţi au afirmat că au acţionat în legitimă apărare atunci când au deschis focul în Piaţa Nisoor, pe 16 septembrie 2007.

Cei patru au tras cu mitraliere şi lansatoare de grenade asupra unor civili irakieni neînarmaţi, printre care se aflau femei şi copii.

Ei făceau parte dintr-un convoi Blackwater Worldwide de patru vehicule care încercau să deschidă drumul unor diplomaţi americani.

Înainte să prezinte sentinţa, la Washington, judecătorul federal Royce Lamberth a respins o moţiune depusă de avocaţi prin care solicitau pedepse mai mici, dar şi cereri din partea procurorilor pentru pedepse mai mari.

“Aceşti patru bărbaţi au refuzat să accepte orice responsabilitate pentru crimele pe care le-au comis şi sângele pe care l-au vărsat în ziua aceea”, a declarat procurorul federal adjunct Patrick Martin în instanţă.

Toţi patru au fost găsiţi vinovaţi în octombrie pentru rolul pe care l-au jucat în acest masacru, care a provocat un val de proteste internaţionale, a alimentat sentimentul antimerican din Irak şi a determinat Bagdadul să scoată firma din ţară.

Pentru mulţi dintre irakieni atacul a ajuns să reprezinte simbolul impunităţii americanilor şi cel mai grav exces de zel al unei firme căreia Washingtonul i-a “externalizat” numeroase responsabilităţi în timpul războiului.

În pofida speranţelor slabe că justiţia americană le va face dreptate, peste 24 de irakieni au venit la Washington şi au depus mărturii emoţionante, în proces, despre carnagiul din Piaţa Nisoor.

Blackwater a ajuns la o înţelegere şi a plătit sume de bani – nedezvăluite – familiilor victimelor, evitând astfel un proces.

Fosta firmă Blackwater, cu sediul în North Carolina, şi-a schimbat numele şi a fost vândută de mai multe ori.

În prezent se numeşte Academi şi are sediul în Virginia.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...
Ultima oră
Pe aceeași temă