4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPauză în negocierile de pace pentru criza siriană

Pauză în negocierile de pace pentru criza siriană

UPDATE: Şeful delegaţiei guvernamentale siriene a acuzat miercuri opoziţia că vrea să se retragă de la discuţiile de pace sub presiunea puterilor regionale, în timp ce decizia Naţiunilor Unite de a suspenda convorbirile până la 25 februarie “nu a fost obiectivă”, relatează Reuters, potrivit Agerpres

Bashar Ja’afari, ambasadorul sirian la ONU, care conduce delegaţia Damascului, a declarat reporterilor la Geneva: “Noi ştiam de acum câteva ore că Riadul vrea să retragă (opoziţia) din discuţii şi de aceea a venit anunţul dlui De Mistura ca o acoperire politică a deciziei de a se retrage”. 

“Considerăm că stilul folosit de emisarul special pentru a justifica retragerea delegaţiei Riadului (opoziţia siriană participantă la aceste discuţii n.r.) conform instrucţiunilor Arabiei Saudite, Qatarului şi Turciei nu a fost obiectivă. El nu a spus adevărul aşa cum a fost”, a adăugat şeful delegaţiei Damascului înainte de a merge la discuţii cu emisarul special al ONU Staffan de Mistura, adaugă Reuters.

Negocierile de pace de la Geneva asupra Siriei au fost suspendate până la 25 februarie, a anunţat miercuri emisarul ONU, Staffan de Mistura, informează AFP. “Mai sunt încă lucruri de făcut, nu doar de către noi, ci şi de către toţi cei care sunt implicaţi în criza siriană”, a declarat Staffan de Mistura, la finalul unei întrevederi cu responsabili ai opoziţiei siriene, întrevedere ce a durat mai multe ore şi s-a desfăşurat într-un hotel din Geneva. 

În consecinţă, emisarul ONU a anunţat o pauză în negocierile de pace, care nici nu au demarat după sosirea delegaţiilor regimului de la Damasc şi a opoziţiei, vineri şi sâmbăta trecută. “Am fixat deja o dată pentru viitoarele discuţii, la 25 februarie. Am spus din prima zi că nu voi susţine discuţii doar de dragul discuţiilor”, a spus diplomatul ONU. “Acesta nu este nici sfârşitul, nici eşecul negocierilor”, a afirmat Staffan de Mistura, asigurând că cele două părţi doresc să vadă demarând un proces politic. 

Înainte de data prevăzută pentru reluarea negocierilor, o reuniune a grupului internaţional de sprijin pentru Siria, compus din circa 20 de ţări implicate în dosar, printre care principalii susţinători ai regimului de la Damasc şi ai opoziţiei, este prevăzută să aibă loc la 11 februarie la Munchen. 

Negocierile menite să găsească o soluţie pentru conflictul care sfâşie Siria de cinci ani de zile, smulse sub puternică presiune internaţională, sunt îngreunate de la început de imensa prăpastie care îi separă pe inamicii sirieni şi de situaţia pe teren. Procesul a început vineri, cu sosirea delegaţiei regimului de la Damasc, care a avut o întrevedere cu Staffan de Mistura, la Biroul Naţiunilor Unite. 

Delegaţia opoziţiei, care a ajuns în Elveţia a doua zi, a avut la rândul său o întrevedere cu diplomatul ONU, duminică, însă a refuzat să facă parte dintr-un proces de negocieri atâta vreme cât cererile sale umanitare nu sunt satisfăcute.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă