10.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialPentagon: Navă de război americană, în apele unui arhipelag revendicat de China

Pentagon: Navă de război americană, în apele unui arhipelag revendicat de China

O navă de război americană a intrat în zona de 12 mile nautice a unei insule revendicate de China în Marea Chinei de Sud, a anunțat sâmbătă Pentagonul. Motivul pentru care a făcut acest lucru este pentru a scoate în evidenţă dreptul SUA de a circula liber în ape disputate,relatează AFP, conform Agerpres, 

"Am desfăşurat o operaţiune menită să sublinieze libertatea de navigaţie în Marea Chinei de Sud anterior în cursul acestei nopţi", a precizat purtătorul de cuvânt Jeff Davis într-un comunicat difuzat vineri seară târziu, după ora din SUA, pe tema operaţiunii desfăşurate în apropierea insulei Triton, în arhipelagul Paracels. 

Suveranitatea asupra acestei insule este revendicată de China, Taiwan şi Vietnam şi misiunea efectuată de distrugătorul USS Wilbur are drept scop contestarea tentativelor celor trei ţări de a restrânge navigaţia solicitând o permisiune prealabilă sau un drept de trecere, a subliniat purtătorul de cuvânt. 

"Este vorba despre contestarea exigenţelor excesive care restrâng drepturile şi libertăţile de navigaţie ale SUA şi ale altora şi asta nu are nimic de a face cu revendicările teritoriale privitoare la insule", se mai precizează în comunicat. 

Demonstraţia de forţă a distrugătorului multirol lansator de rachete Wilbur are loc după mai multe alte misiuni de acelaşi tip în Marea Chinei de Sud, unde mare parte din teritoriu face obiectul unor revendicări din partea Beijingului. 

China desfăşoară ample operaţiuni de transformare a recifelor în porturi, piste de aterizare şi alte infrastructuri. În acelaşi timp, gigantul asiatic încearcă de mai mulţi ani să descurajeze ţările vecine să recurgă la arbitraje internaţionale care, apreciază autorităţile de la Beijing, ar aduce atingere suveranităţii sale.

Cele mai citite

Măsurile PSD ajung să-i atragă pe maghiari la cumpărături în România

Datele Eurostat arată că România a ajuns din urmă Ungaria și Portugalia în privința PIB-ului pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de...

Trafic de droguri la Satu Mare. Trei persoane au fost reținute

La data de 22.04.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au decis reținerea a...

Germania arestează trei persoane suspectate că au colaborat cu serviciile secrete chineze

Trei germani au fost arestați sub suspiciunea că au colaborat cu serviciile secrete chineze. Se pare că aceștia au predat tehnologie care ar putea...
Ultima oră
Pe aceeași temă