16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialPericol MORTAL în apropierea plajelor britanice

Pericol MORTAL în apropierea plajelor britanice

Peste 50 de rechini periculoşi au ajuns în apropierea țărmurilor de sud ale Marii Britanii.

Pentru prima dată după mulți ani, aceste animale marine au fost aduse de curenții de apă până în apropierea plajelor, ceea ce îi pune în pericol și pe localnici, și pe turiștii din zona West Sussex.

Autoritățile de mediu consideră că rechinii se vor îndepărta de țărm în momentul refluxului, fără a fi nevoie de măsuri de protecție suplimentare.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...

Zona din fața casei – amenajări necesare pentru a completa estetic și funcțional spațiul

În fața casei tale, există o zonă care poate fi un spațiu deosebit pentru a-ți...
Ultima oră
Pe aceeași temă