20.6 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialPeste 200.000 de sirieni riscă să fie strămutaţi din cauza luptelor din...

Peste 200.000 de sirieni riscă să fie strămutaţi din cauza luptelor din Manbij

O ofensivă susţinută de SUA pentru recucerirea, de la gruparea Stat Islamic, a oraşului sirian Manbij (nord) a provocat strămutarea a aproximativ 20.000 de civili şi alţi 216.000 s-ar putea afla în aceeaşi situaţie în cazul în care continuă atacul, potrivit unui comunicat difuzat luni de Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), relatează Reuters, preluată de Agerpres

Luptători sirieni au înconjurat oraşul Manbij din trei direcţii în cursul atacului lansat împotriva jihadiştilor, în apropiere de graniţa turcă, a declarat un purtător de cuvânt al luptătorilor. Potrivit OCHA, este posibil ca oamenii să se confrunte cu impedimente în încercarea de a se muta din zone controlate de SI şi au nevoie de urgenţă de adăpost, apă potabilă, alimente şi asistenţă medicală. 

Civilii se îndreaptă în principal spre nord, spre oraşele vecine, spre Jarablous, la graniţa cu Turcia, sau vest, spre zone controlate de alte grupări rebele, în timp ce mai puţini se îndreaptă spre sud, în sate situate de-a lungul râului Eufrat. 

OCHA a anunţat de asemenea că persoanele strămutate recent ar putea încerca să se îndrepte spre Al-Bab sau Azaz, două oraşe situate la vest de Manbij, sau la sud de câmpia Maskanah, în apropiere de Lacul Assad. 

Ofensivele care au ca obiectiv îndepărtarea insurgenţilor organizaţiei Stat Islamic din jurul Tabqa ar putea provoca de asemenea strămutarea populaţiei, menţionează OCHA.

Cele mai citite

Ciolacul, expus la Antipa, de Noaptea Muzeelor

Ilustrație: Marian Avramescu Iubitorii de cultură vor avea parte de ceva cu totul special, astăzi, de Noaptea Muzeelor, la Antipa. Muzeul Național de Istorie Naturală...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

Mai mult de 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la granița cu Ungaria și România

Cel puțin 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la granița cu Ungaria și România. Ei au murit în încercarea de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă