11.1 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialPetro Poroșenko lansează noi acuzații la adresa lui Putin

Petro Poroșenko lansează noi acuzații la adresa lui Putin

Rusia și-a schimbat tactica în ceea ce privește Ucraina intensificându-și activitățile subversive în interioriul teritoriului ucrainean, a acuzat Petro Poroșenko, potrivit Agerpres

”Federația Rusă și-a schimbat tactica în privința Ucrainei. Dacă înainte Federația Rusă punea mai mult accent pe succesele militare de-a lungul liniei de contact din estul Ucrainei, astăzi, după ce Ucraina a reușit să-și sporească în mod semnificativ eficiența și capacitatea forțelor sale armate, Rusia și-a intensificat activitățile subversive în interioriul teritoriului ucrainean”, a explicat președintele Ucrainei la o reuniune cu conducerea Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), în cadrul căreia a fost prezentat noul președintele (interimar) al SBU, Vasili Grițak, care îl va înlocui astfel în funcție pe Valentin Nalivaicenko, demis în aceeași zi de parlament.

Prezentându-l pe noul director SBU, Poroșenko a menționat că Vasili Grițak, care până acum a fost unul din adjuncții șefului acestei instituții, a dirijat în ultimul an Centrul pentru combaterea terorismului de pe lângă SBU și a fost implicat, împreună cu Garda Națională, în crearea forțelor pentru operațiuni speciale.

Pentru a-și prelua efectiv postul, noul director al SBU urmează, conform procedurii, să treacă de votul din parlament.

Rada Supremă (legislativul unicameral) l-a demis joi pe directorul SBU, Valentin Nalivaicenko, la propunerea președintelui Petro Poroșenko, care i-a reproșat acestuia lipsa de rezultate în ceea ce privește combaterea corupției. Dar, potrivit presei de la Kiev, Nalivaicenko ar fi intrat în dispută cu puternicul procuror general Vladimir Șokin, un apropiat al președintelui, și ar fi început să deranjeze personaje cu afaceri din anturajul șefului statului ucrainean.

Cele mai citite

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

Premieră! Petrocub Hînceşti, campioana la fotbal a Republicii Moldove

Echipa de fotbal Petrocub Hînceşti a scris istorie în Republica Moldova, devenind pentru prima dată campioană națională, după remiza obținută sâmbătă, 1-1, pe terenul...

Giurgiucanu, un ”campion” al retrocedărilor, revine în instanță pentru terenul din Mamaia pierdut din cauza erorii de procedură

Georgică Giurgiucanu, cunoscut în contextul Dosarului Retrocedărilor, nu se lasă după ce a pierdut un teren din  stațiunea Mamaia. Georgică Giurgiucanu, figură cunoscută în...
Ultima oră
Pe aceeași temă