10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPhenianul ameninţă că va ataca SUA

Phenianul ameninţă că va ataca SUA

Coreea de Nord a ameninţat că se va "răzbuna pe Statele Unite cu o forţă extraordinară" dacă nu anulează exerciţiile militare multinaţionale programate să înceapă luni, relatează CNN în pagina electronică.

Coreea de Sud efectuează anul exerciţii militare, denumite "Ulchi Freedom Guardian", alături de Statele Unite şi alţi aliaţi, pentru "a spori pregătirea, a proteja regiunea şi a menţine stabilitatea în peninsula coreeană", se arată într-un comunicat al Comandamentului reunit al forţelor americano-coreene, citat de Mediafax.

Regimul de la Phenian condamnă în fiecare an aceste exerciţii militare şi ameninţă cu represalii.

"Cu cât exerciţiile militare comune Ulchi Freedom Guardian vor fi intensificate, cu atât (Coreea de Nord) va avea o reacţie militară mai puternică", a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Comisiei naţionale de apărare (NDC) nord-coreene.

"Armata şi poporul din Republica Populară Democrată Coreeană nu mai sunt ceea ce erau în trecut, când trebuia să contracareze armele nucleare americane cu puştile", a precizat purtătorul de cuvânt al NDC. El a adăugat că, în prezent, Coreea de Nord "este puterea invincibilă echipată cu cele mai recente mijloace ofensive şi defensive, necunoscute de restul lumii".

Televiziunea oficială a avertizat că Statele Unite riscă să fie atacate chiar pe teritoriul lor. "Dacă SUA vor ca teritoriul lor să fie în siguranţă, exerciţiul Ulchi Freedom Guardian ar trebui oprit imediat", a afirmat un prezentator de la postul KCNA.

La exerciţiul militar care va începe luni şi va dura până la 28 august vor mai participa, pe lângă trupele americane şi sud-coreene, militari din Australia, Canada, Columbia, Danemarca, Franţa, Noua Zeelandă şi Marea Britanie.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...
Ultima oră
Pe aceeași temă