18.9 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialPhenianul o atacă dur pe președinta Coreei de Sud: Este o marionetă...

Phenianul o atacă dur pe președinta Coreei de Sud: Este o marionetă care nu poate face nimic fără acordul stăpânului său american

Autoritățile de la Phenian au atacat-o dur pe președinta Coreei de Sud, Park Geun-Hye, pe care au calificat-o drept „psihopată, după discursul în care șefa statului sud-coreean a denunțat ambițiile nucleare ale Coreei de Nord și a pledat pentru desfășurarea sistemului american antirachetă în țara sa, informează AFP, citat de Agerpres.

Într-o alocuțiune televizată luni, Park Geun-Hye a subliniat că desfășurarea viitoare a scutului antirachetă THAAD (Terminal High Altitude Area Defence) este un act de „autoapărare”, ca răspuns la programul nord-coreean de dezvoltare a rachetelor nucleare. 

În replică, un purtător de cuvânt al Comitetului nord-coreean pentru reunificarea pașnică a Coreei a declarat că inițiativa nu este „decât o scuză falsă”. „Nimeni nu se va lăsa păcălit de sofismul unei marionete care nu poate face nimic fără acordul stăpânului său american. Astea nu sunt decât inepții pronunțate de o psihopată”, a precizat reprezentantul Phenianului, într-un comunicat de presă difuzat de agenția oficială de presă KCNA.

Coreea de Nord a amenințat că va recurge la „acțiuni fizice” pentru a se opune desfășurării prevăzute a sistemului antirachetp THAAD în Coreea de Sud. 

Acest proiect neliniștește în egală măsură Beijingul care vede în el o amenințare pentru teritoriul său și o cauză de agravare a tensiunilor în regiune. Șeful statului major al armatei terestre americane, generalul Mark Milley, a abordat problema marți în cursul unei întâlniri cu omologul său chinez, Li Zuocheng la Beijing.

Astfel, generalul Milley i-a dat asigurări lui Li Zuocheng că sistemul antirachetă „nu este în niciun caz o amenințare pentru China”. Desfășurarea acestui sistem „este o măsură de apărare pentru a-i proteja pe sud-coreeni și pe americani de amenințarea rachetelor balistice nord-coreene”, a mai spus el.

Coreea de Nord a avertizat în mai multe rânduri că ar putea recurge la lovituri nucleare preventive împotriva unor ținte sud-coreene și americane. Ambiția sa ultimă este de a fi capabilă să atingă teritoriul american.

Climatul este foarte tensionat între Coreea de Nord, pe de o parte, și Coreea de Sud, Japonia și SUA, de cealaltă parte, după cel de-al patrulea test nuclear din ianuarie și tirul de rachete nord-coreene care au atins pentru prima dată apele japoneze.

Generalul Milley urmează să se întâlnească cu responsabili militari sud-coreeni miercuri la Seul.

Cele mai citite

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...

Yoav Gallant, ministrul israelian al apărării, disensiuni cu premierul Netanyahu pe tema administrării Gaza

Într-un gest public rar care ilustrează diviziunile privind direcția campaniei militare în cadrul cabinetului de război al Israelului, ministrul apărării Yoav Gallant l-a îndemnat...

Presiunile asupra prețurilor la energia electrică au afectat veniturile Hidroelectrica

Veniturile Grupului Hidroelectrica au înregistrat o reducere de 22 la sută pentru primul trimestru al anului 2024, comparativ cu primul trimestru al anului 2023,...
Ultima oră
Pe aceeași temă