Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a prezentat un plan pentru o Uniune economică şi monetară (UEM) mai profundă a zonei euro,subliniind că o Europă federală este singurul mod de atacare a cauzelor profunde ale crizei datoriei suverane. Marea Britanie consideră că un astfel de plan accelerează evoluţia spre o Europă cu două viteze.
Comisia Europeană a adoptat un plan director pentru o profundă şi autentică Uniune economică şi monetară, care oferă viziunea unei arhitecturi solide şi stabile în finanţe, fiscalitate, domeniile economice şi politice. Jose Manuel Barroso a declarat că planul va fi în centrul discuţiilor privind integrarea economică şi monetară prevăzute a avea loc la următorul summit al UE din decembrie şi a precizat că „este important ca pieţele să recunoască faptul că nu ne limităm la măsuri de urgenţă pe termen scurt pentru ţările care sunt supuse constrângerilor specifice”. Iar cancelarul german Angela Merkel a insistat pe Uniunea Europeană de supraveghere centralizată asupra bugetelor naţionale ca o etapă necesară pentru a scăpa de criza zonei euro. Ea speră ca summitul din decembrie să ajungă la stabilirea datei precise pentru debutul unei convenţii pentru un nou tratat european. Planul Barroso conţine măsuri suplimentare pe termen scurt, care pot fi adoptate rapid, cum ar fi un acord privind un mecanism unic de supraveghere pentru bănci, până la finele acestui an, şi crearea unei autorităţi centrale însărcinate cu supervizarea celor 6.000 de bănci care operează în Europa. Prioritatea va trebui să fie punerea în funcţiune a reformelor de guvernare deja acceptate (şase seturi) sau pe punctul de a fi acceptate (două seturi). După acordul asupra cadrului financiar plurianual, va trebui întărit cadrul pentru guvernanţă economică prin crearea unui „instrument de convergenţă şi competitivitate” în bugetul UE, distinct de cadrul financiar plurianual, cu scopul susţinerii punerii rapide în operă a reformelor structurale, importante pentru statele membre şi pentru buna funcţionare a Uniunii economice şi monetare.
Termen mediu şi lung
Pe termen mediu (între 18 luni şi 5 ani), Comisia prevede o integrare mai accentuată a politicii fiscale şi a locurilor de muncă în ţările eurozonei, ceea ce va necesita modificarea tratatelor UE. Este vorba de o întărire a conduitei colective în politica bugetară şi economică în coordonare cu o capacitate fiscală crescută pentru zona euro. Un buget special al eurozonei, bazat pe surse din venituri proprii – ca o taxă europeană -, ar oferi surse financiare pentru ajutarea realizării reformelor structurale în marile economii aflate în situaţie de stres. Iar supravegherea şi gestionarea acestui buget va fi încredinţată unui organism specific. Totul va putea fi dezvoltat pe baza unui instrument de convergenţă şi competitivitate, dar prin tratate noi şi specifice.
Pe termen lung (peste 5 ani), bazat pe punerea în comun a suveranităţii adecvate, responsabilităţii şi solidarităţii la nivel european, vor fi posibile stabilirea unui buget autonom al zonei euro şi o capacitate fiscală a Uniunii economice şi monetare pentru ajutorarea statelor membre în şoc economic. Ultima etapă a UEM va fi un cadru de guvernare profund integrată economic şi financiar şi care ar putea permite emisii comune ale datoriei publice, ceea ce ar ameliora funcţionarea pieţelor şi conduita politicii monetare.
Critici
Marea Britanie şi alte state critică astfel de planuri care permit accelerarea evoluţiei spre o Europă cu două viteze, cu zona euro ca un nucleu intern şi care potenţial ar compromite politicile mai largi ale UE ca piaţă unică pentru produse şi servicii. Executivul european a replicat că „zona euro trebuie să fie capabilă să se integreze mai rapid şi mai profund decât UE în ansamblul ei, păstrând integritatea politicilor Celor 27, în special a pieţei unice”. Barroso a recunoscut că prevederile programului de reformă pe termen lung – şi în special modificarea tratatelor europene – vor fi dificile pe măsură ce criza datoriei suverane va scădea în intensitate, ceea ce ar diminua urgenţa unei acţiuni comunitare.
Practic, unele dintre ideile Comisiei Europene sunt susceptibile de a suscita îngrijorare chiar în sânul zonei euro, unde ţări ca Franţa sunt reticente în a abandona din suveranitate în favoarea instituţiilor UE. Barroso şi-a exprimat speranţa că alegerile europene din 2014 vor reprezenta ocazia organizării unei dezbateri largi privind federalismul UE. Iar reformele mai profunde care ar necesita modificarea tratatului UE vor putea avea loc după aceea. Planul de acţiune este contribuţia Comisiei la „raportul celor patru preşedinţi” asupra viitoarelor etape ale Uniunii economice şi monetare. Versiunea finală a raportului a fost pregătită de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, în coordonare cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, şi cel al Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, şi va fi discutată de Consiliul European la 13-14 decembrie.
Etape
Unele dintre aceste idei propuse au fost deja încadrate în documentele comisiilor, însă principala piedică, rămasă neschimbată, o reprezintă voinţa politică a statelor membre. Mesajul principal al documentului este că disciplina şi solidaritatea sunt necesare pentru supravieţuirea Uniunii economice şi monetare.
Dezbaterile asupra mijloacelor de întărire a guvernanţei economice au fost accelerate după luna mai 2010, când Comisia a propus o strategie ce viza accentuarea unei astfel de guvernanţe în Europa. Ceea ce a dus la adoptarea eventuală a „şase pachete” de propuneri care au intrat în vigoare în decembrie 2011. De asemenea, Comisia a contribuit la mai multe rapoarte asupra UEM în colaborare cu preşedintele Consiliului European – raportul task force asupra guvernării economice, în octombrie 2011, „Spre o uniune economică mai puternică”, în decembrie 2011, şi raportul interimar al celor „patru preşedinţi”, „Spre o veritabilă uniune economică şi monetară”, în octombrie 2012.
La reuniunea Europa Group, de la Bruxelles, ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, a declarat că răspunsurile pe termen lung la criza din zona euro au fost „cea mai bună măsură de încredere” pentru a convinge restul lumii că trebuie să continue să aibă încredere în UE. „Problema este: ce fel de leadership ne dorim, un leadership ca scop sau un leadership dat de sondaje?”.
