11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialPlanurile Al Qaeda ascunse în fişiere porno

Planurile Al Qaeda ascunse în fişiere porno

Documente privind atacuri teroriste ale reţelei Al Qaeda au fost descoperite asupra unui tânăr arestat la Berlin. Serviciile secrete americane au declarat că este vorba despre cea mai mare captură de material Al Qaeda de după moartea lui Osama bin Laden.

Experţii germani în decodări au dezvăluit că sute de documente privind viitoare atacuri teroriste ale Al Qaeda au fost descoperite ascunse în fişiere video porno pe care un austriac de 22 de ani, Maqsood Lodin, le păstra în chiloţi. Videourile porno, intitulate „Kick Ass” şi „Sexy Tanja”, erau aparent înregistrate pe stickuri de memorie şi pe un aparat de stocare, descoperite de poliţia germană asupra lui Maqsood Lodin în timpul interogatoriului acestuia. Poliţiştii şi anchetatorii germani care l-au arestat la Berlin pe 16 mai 2011, când venea din Pakistan, au avut nevoie de câteva luni pentru a descifra cuvintele-cheie şi parolele de protecţie ale documentelor. Câteva sute de documente consacrate operaţiunilor şi proiectelor viitoare ale reţelei teroriste Al Qaeda, unele conţinând proiecte ambiţioase precum atacarea unor nave de croazieră sau atacuri coordonate după modelul celor din noiembrie 2008 din Bombay, India. Aşteptarea nu i-a dezamăgit, scrie Die Zeit. Potrivit  serviciilor secrete americane, ele reprezintă „aur pur”.

Informaţiile au apărut la împlinirea unui an de la uciderea lui Osama bin Laden într-un raid al forţelor speciale americane asupra ascunzătorii acestuia din Abbottabad, Pakistan.

Lupul singuratic

Documentele descoperite asupra tânărului austriac confirmă temerile serviciilor secrete occidentale potrivit cărora principalul pericol pentru Europa şi Statele Unite este cel al „lupului singuratic” asemenea lui Mohamed Merah, ucigaşul de la Tou­louse şi Montauban. Documentele sugerează antrenarea rapidă a jihadiştilor europeni şi apoi retrimiterea lor în ţările de origine pentru a comite atentate în loc să fie angajaţi în luptele din Afganistan sau din Pakistan. Autorii susţin înmulţirea micilor atacuri mai puţin costisitoare şi mai uşor de organizat prin folosirea de tehnologii mai rudimentare. Dar a ajunge la concluzia că organizaţia a renunţat la atentatele de mare amploare nu este decât un pas pe care specialiştii serviciilor secrete se feresc să-l facă. Pentru că documentele descoperite asupra lui Maqsood Lodin, aflat în plin proces la Berlin, evocă o dublă strategie care ar consta în punerea serviciilor occidentale pe piste false – mici atacuri ale lupilor solitari în timp ce pregătesc în umbră atentate mai importante.

Conţinutul stickurilor de memorie ale lui Maqsood Lodin evocă reproducerea în Europa a atentatelor din Bombay, India, soldate cu 164 de morţi. Sugerează şi capturarea unei nave de croazieră şi executarea, unul, câte unul a pasagerilor în faţa unei camere video, victimele urmând a fi apoi îmbrăcate cu combinezoanele portocalii ale prizonierilor din Guantanamo.  Deşi diferită, ameninţarea lupilor solitari este mult mai periculoasă pentru că se propagă şi se radicalizează pe internet, noul spaţiu de recrutare pentru jihadişti. Atacurile individuale şi micile grupări locale afiliate Al Qaeda devin din ce în ce mai active. „Extremismul violent şi atacurile lupilor solitari reprezintă o ameninţare semnificativă pentru cetăţenii europeni”, afirmă Rob Wainwright, directorul Interpol.

„Catastrofă după catastrofă”

Potrivit cotidianului german Die Zeit, care a dezvăluit afacerea, documentele au fost elaborate de autori aparţinând primului cerc al reţelei teroriste Al Qaeda. Posibil de Younis al Mauretani, unul dintre şefii organizaţiei până la capturarea lui de către poliţia pakistaneză în 2011. Conţinutul dosarelor confirmă evoluţiile recente ale organizaţiei teroriste. Mai ales slăbirea nebuloasei, dezorga­ni­zată de bombardamentele din ultimii ani ale dronelor americane asupra zonelor tribale pakistaneze. Luând act de eficacitatea crescândă a serviciilor secrete occidentale şi de presiunea asupra Al Qaeda, unele documente se concentrează asupra modului de a prelua iniţia­tiva şi de a dezvolta lovituri dure.

Al Qaeda „are di­fi­cul­tăţi în a înlocui şefii săi cei mai bine formaţi şi cei mai ex­pe­ri­mentaţi” care au dispărut, a comentat recent John Brennan, consilierul preşedintelui american Barack Obama pentru lupta antitero. În documentele extrase din refugiul pakistanez al lui bin Laden pe care şcoala militară americană West Point se pre­gă­teş­te să le difuzeze, liderul reţelei teroriste recunoaşte că organi­zaţia sa suferea „catastrofă după catastrofă”.  El avea în vedere schimbarea numelui reţelei sale. Al Qaeda nu şi-a revenit niciodată după dispariţia şefului său charismatic, iar succesorul său, egipteanul Ayman al-Zawahiri, nu a reuşit să se impună peste discipolii lui bin Laden. Responsabilii americani care au făcut din capturarea şefului Al Qaeda un argument electoral estimează că nucleul central al nebuloasei teroriste „aproape a dispărut” şi nu mai este în măsură să comită noi „11 septembrie 2001″. Ideologia  jihadului mondial continuă totuşi să existe şi este foarte activă în Sahel, cu Aqmi, ca şi în Somalia şi Yemen.  

Cele mai citite

Revolut: Sistemele antifraudă ale băncii digitale au prevenit pierderi evaluate la 475 milioane de lire sterline

Revolut, fintech-ul global cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane de clienți în România, prezintă primul...

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă