10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialPloile torențiale au produs cel puțin patru morți în Grecia

Ploile torențiale au produs cel puțin patru morți în Grecia

Ploile torențiale care s-au abătut asupra Greciei au provocat cel puțin patru morți și numeroși dispăruți, au anunțat miercuri autoritățile locale, informează EFE citată de Agerpres.

Moartea celor patru persoane a fost raportată în două prefecturi din sudul Peloponezului, unde aeroportul din orașul Kalamata a fost închis din motive de securitate, la fel ca și situl arheologic din Messinia, care va rămâne închis până sâmbătă.

Potrivit primarului din Kalamata, Panayiotis Nikas, o femeie de 62 de ani cu handicap locomotor care locuia la parter a fost găsită moartă în casa ei aflată într-un sat din apropierea orașului. Tot în Kalamata, capitala regiunii Messinia, a fost găsită fără viață o femeie de 80 de ani care locuia la subsolul unei clădiri.

Un bărbat de 90 de ani a murit într-o altă localitate din apropiere, în timp ce femeia care îngrijea de el este dată dispărută. Într-o altă localitate un bărbat de 73 de ani a fost luat de un torent în fața soției sale, care nu a putut face nimic ca să-l salveze.

Ploile torențiale au făcut ca pârâurile să se transforme în torenți și ca râurile să se reverse, provocând pagube culturilor și fermelor. Deocamdată nu s-au înregistrat victime la Salonic, unde cel puțin o persoană este dată dispărută.

Potrivit Protecției Civile, la Salonic au fost salvate de furia apelor 24 de persoane, iar în Peloponez alte 50. Șapte localități din regiunea Messinia au rămas izolate după inundarea căilor de acces.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Când va fi audiat Ion Iliescu

Parchetul General a anunţat punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii,...

Oferta lui Marcel Ciolacu pentru Piedone a picat: „Am încheiat orice dialog. Îi urez succes!”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone, cel care a spus în cursul...
Ultima oră
Pe aceeași temă