10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialPoliticienii PENALI care conduc guvernele LUMII

Politicienii PENALI care conduc guvernele LUMII

Şefii de Guverne par a fi o categorie de politicieni predispusă la comiterea unui larg spectru de fapte penale, începând cu falsificarea unor documente şi finalizând prin elemente clare de corupţie.

Italia, Portugalia, Croaţia, Republica Moldova, Israelul şi România sunt câteva dintre ţările care şi-au anchetat câte un prim – ministru, iar unii dintre acuzaţi au fost deja condamnaţi.

Vezi mai sus  GALERIA FOTO  a celor mai controversaţi şefi de guverne.

Prea bătrân pentru puşcărie, dar bun de muncă în folosul comunităţii

Cel mai celebru politician condamnat la închisoare după ce a condus un guvern este, probabil, Silvio Berlusconi. În dosarul Mediaset, Berlusconi a primit patru ani de închisoare pentru că a mărit fraudulos preţurile de achiziţie a câtorva filme artistice, difuzate în Italia. Din cauza vârstei înaintate, pedeapsa lui Berlusconi a fost înlocuită cu un an de muncă în folosul comunităţii.

Anterior, Berlusconi mai primise şi o condamnare de şapte ani de închisoare pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu o prostituată minoră. Asupra acestei sentinţe, fostul premier a făcut apel şi a fost achitat.

Fostul şef al guvernului Portugaliei, Jose Socrates (57 de ani) este acuzat de fraudă fiscală, corupţie şi spălare de bani. Socrates a condus guvernul socialist de la Lisabona în perioada  2005 – 2011. Ancheta a fost deschisă în anul 2014, după ce o bancă a trimis un denunţ la Departamentul central de investigaţie şi acţiune penală, conform Legii portugheze privind prevenirea spălării de bani. Scandalul din Portugalia a produs şi demisia ministrului de Interne, Miguel Macedo.

Numele lui Socrates mai fusese menţionat şi într-o anchetă pentru corupţie din perioada în care era ministru al Mediului, dar cazul fusese clasat în anul 2010.

În Croaţia, fostul premier Ivo Sanader a fost condamnat în anul 2012, în primă instanță, la zece ani de închisoare. A fost acuzat că a primit ilegal sute de mii de de euro de la o bancă austriacă, dar a fost inculpat şi pentru o mită de zece milioane de euro pe care ar fi primit-o de la grupul petrolier MOL (Ungaria). Ivo Sanader a fugit din Croaţia, dar a fost prins în Austria și extrădat.

În Israel, fostul premier Ehud Olmert (69 de ani) a fost condamnat de un tribunal din Ierusalim la opt luni de închisoare cu executare pentru corupție în formă agravată. În paralel, Olmert a mai primit o condamnare de șase ani de închisoare într-un alt caz de corupție, dar sentinţa este reanalizată la Curtea Supremă.

Olmert a fost declarat vinovat că a primit şi că a utilizat în mod fraudulos cel puţin 150.000 de dolari de la un om de afaceri American, Morris Talansky.

Ehud Olmert a fost inițial achitat în acest caz. Justiția israeliană a redeschis dosarul după ce fosta lui secretară, Shula Zaken, a mărturisit existența unor înregistrări ale unor convorbiri compromițătoare, pe care ea le-ar fi avut cu fostul premier.

Modelul copy – paste, varianta pentru Republica Moldova

În Republica Moldova, Chiril Gaburici ocupă funcţia de şef al Guvenului, dar asupra lui planează acuzaţii de fals, uz de fals şi fraudă. Gaburici este acuzat că şi-a falsificat diploma de absolvire a liceului.

El este audiat de Procuratura Generală de la Chişinău pentru această suspiciune, iar presa de dincolo de Prut susţine că ar putea fi pus oficial sub acuzare.

Gaburici este chemat astăzi la Procuratură. Acum două zile, el ceruse demisia conducerii Procuraturii Generale a Republicii Moldova.

Adrian Năstase – patru ani de închisoare 

În România, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată şi la trei ani de închisoare pentru şantaj. Instanţa a dispus contopirea pedepselor, urmând ca Adrian Năstase să o execute pe cea mai grea, de patru ani de închisoare.

Adrian Năstase a fost acuzat că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro.

Victor Ponta este la Palatul Victoria şi nu vrea să plece de acolo

După cum se ştie, în aceste zile, şeful Guvernului de la Bucureşti, Victor Ponta, este urmărit penal pentru săvârşirea a trei infracţiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată.

Procurorii DNA arată că, în calitate de prim-ministru, Ponta l-a desemnat pe Dan Șova, în august 2012, în funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, în decembrie 2012, în funcţia de ministru delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, în luna februarie 2014, ca ministru interimar al Transporturilor şi în luna martie 2014 ministru al Transporturilor.

Toate acestea s-au produs după ce Victor Ponta a beneficiat de foloase din partea lui Dan Şova, constând în sume de bani (în total – aproximativ 250.000 lei) şi dreptul de folosinţă gratuită a unui autoturism.

Citeşte şi: Iohannis: Un politician cu o funcție foarte înaltă în stat acuzat de fapte penale își dă demisia, oriunde în lume

 

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă