21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPoliţia turcă, criticată după dublul atentat de la Ankara

Poliţia turcă, criticată după dublul atentat de la Ankara

Partidul Democratic al Popoarelor (HDP, formațiune politică prokurdă), unul dintre organizatorii manifestației de sâmbătă din Ankara, vizată de dublul atentat soldat cu cel puțin 86 de morți și circa 200 de răniți, acuză forțele de ordine turce că au întârziat operațiunile de intervenție, după atentat, lansând gaze lacrimogene asupra manifestanților foarte afectați de eveniment, comentează RFI, citată de Agerpres.

Potrivit primelor ipoteze, doi kamikaze s-ar fi amestecat printre manifestanți, iar toate mărturiile vin în sprijinul acestei versiuni, conform reporterului RFI. Au existat două explozii în mijlocul coloanei care se forma. Atacul a avut loc într-un moment în care mii de persoane erau pe cale să se adune la apelul partidelor politice și a organizațiilor sindicale de stânga, în fruntea cărora se afla mișcarea prokurdă Partidul Democratic al Popoarelor. Manifestația era intitulată "Miting pentru pace".

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...
Ultima oră
Pe aceeași temă