9.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialPremierul britanic nu va demisiona, în cazul unui Brexit

Premierul britanic nu va demisiona, în cazul unui Brexit

 Premierul britanic David Cameron a declarat miercuri în faţa legislativului de la Londra că nu intenţionează să demisioneze dacă verdictul referendumului de pe 23 iunie va fi părăsirea Uniunii Europene, în condiţiile în care el susţine rămânerea în blocul comunitar, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres

În timpul sesiunii săptămânale de întrebări din Camera Comunelor, şeful executivului a răspuns cu un ‘nu’ ferm unui deputat laburist care l-a întrebat dacă va face un pas înapoi în cazul victoriei opţiunii Brexit la referendum. 

Precizarea survine după ce mai mulţi membri ai partidului său conservator au declarat că el va rămâne în fruntea guvernului, indiferent de rezultatul referendumului, deşi unii analişti apreciază că într-o astfel de eventualitate imaginea sa publică ar putea avea de suferit. 

În campania electorală premergătoare alegerilor de anul trecut, Cameron a promis că va renegocia locul Marii Britanii în UE şi va convoca un referendum la care britanicii vor decide dacă mai vor să rămână în blocul comunitar. El a condiţionat susţinerea unui vot favorabil rămânerii în UE de acceptarea de către partenerii europeni a unor reforme menite să consolideze suveranitatea statelor naţionale, în detrimentul actualei politici federaliste de adâncire a integrării europene. 

În urma negocierilor cu ceilalţi lideri europeni, el a primit promisiunea că Marea Britanie va fi exceptată de la participarea la o ‘Uniune tot mai strânsă’. Printre concesiile care i s-au mai făcut se numără şi posibilitatea ca Marea Britanie să suspende timp de patru ani ajutoarele sociale pentru imigranţii comunitari noi veniţi, o aşa-numită ‘frână de urgenţă’ care poate fi aplicată într-un interval de cel mult şapte ani. 

Cameron s-a declarat mulţumit de acord şi în consecinţă a decis să susţină rămânerea Marii Britanii în UE. El a acordat membrilor cabinetului său libertatea de a susţine orice tabără doresc în campania de dinaintea referendumului. Majoritatea miniştrilor au declarat că susţin şi ei rămânerea în UE. Însă cinci dintre ei au anunţat că se alătură platformei pro-Brexit, la fel cum a procedat şi primarul Londrei, Boris Johnson. 

Cele mai citite

Ce pedeapsă riscă o doctoriță din Rusia după ce ar fi tratat-o fără respect pe văduva unui soldat rus din Ucraina

Procesul unei doctoriţe pediatru ruse, care riscă 10 ani de închisoare după ce a fost acuzată de văduva unui soldat rus mort în Ucraina...

Netanyahu merge înainte: Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah, în ciuda opoziției internaționale față de un astfel...

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...
Ultima oră
Pe aceeași temă