10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialPremierul britanic Theresa May a anunțat numele celor care vor face parte...

Premierul britanic Theresa May a anunțat numele celor care vor face parte din noul Executiv

Premierul britanic Theresa May a anunțat, duminică, numele celor care vor face parte din noul său cabinet, după ce a pierdut majoritatea la alegerile legislative, informează AFP, citat de Agerpres.

 

Astfel, Damian Green, fost ministru al Muncii și Pensiilor, a fost promovat în postul de prim secretar de stat, cu rol de vicepremier. Secretarul Trezoreriei, David Gauke, îl va înlocui în fosta funcție pe Damian Green, în timp ce șeful Camerei Comunelor, David Lidington, va deveni ministru al Justiției, post ocupat anteror de Liz Truss. Aceasta a fost numită de șefa Executivului la Trezorerie.

Potrivit AFP, o nominalizare surpriză este cea a lui Michael Gove la Mediu și Agricultură, după ce acesta fusese demis din postul de ministru al Justiției, în urmă cu mai puțin de un an.

Șefa guvernului de la Londra l-a păstrat la Sănătate pe Jeremy Hunt, în ciuda criticilor la adresa acestuia pentru administrarea Serviciului Național de Sănătate (NHS). Totodată, Liam Fox își conservă funcția de ministru al Comerțului Internațional, un portofoliu creat urmare a deciziei Marii Britanii de a părăsi UE. În mod similar, Boris Johnson rămâne ministru al Afacerilor Externe, iar David Davis, ministru pentru Brexit. Amber Rudd va continua la Interne, iar Michael Fallon, la Apărare.

Theresa May a mai indicat că marți, la Paris, va avea o întâlnire cu președintele Franței, Emmanuel Macron. AFP notează că problema Brexitului va fi probabil pe ordinea de zi a vizitei la Paris a doamnei May, care a confirmat că intenționează să se țină de calendarul negocierilor privind plecarea Regatului Unit din UE, discuții care ar trebui să debuteze pe 19 iunie.

Partidul Conservator a pierdut joi majoritatea absolută în urma alegerilor parlamentare. El depinde acum de negocierile cu Partidul Democrat Unionist (DUP), o mică formațiune ultra-conservatoare nord-irlandeză, ai cărei zece aleși le-ar permite conservatorilor (318 deputați) să ajungă la cele 326 de voturi necesare pentru a putea guverna.

Cele mai citite

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...
Ultima oră
Pe aceeași temă