Premierul Danemarcei: Europa nu poate gestiona încă un an criza refugiaților

de Mihai Diac , 19 februarie 2016 - stire actualizata la ora 17:50, 19 februarie 2016
Premierul Danemarcei: Europa nu poate gestiona încă un an criza refugiaților

Europa nu poate gestiona încă un an situaţia actuală, din punctul de vedere al crizei refugiaților, a avertizat vineri premierul danez Lars Lokke Rasmussen, în contextul desfăşurării, la Bruxelles, a unui summit ce are pe agendă şi criza migraţiei, relatează thelocal.dk citat de Agerpres.

'Trebuie să găsim soluţii care funcţionează, pentru că nu mai putem gestiona încă un an cu un aflux precum cel înregistrat anul trecut, în special dacă unele ţări, foarte puţine, continuă să ridice obstacole', a spus Rasmussen, înaintea reluării dezbaterilor din a doua zi a Consiliului European de la Bruxelles. 

Berlinul a atenţionat vineri ţările din Uniunea Europeană să nu ia măsuri la nivel naţional împotriva afluxului de imigranţi, măsuri care să crească şi mai mult povara de pe umerii Germaniei, şi a precizat că, în caz contrar, aceasta va reacţiona. 

Germania, cea mai puternică şi mai dinamică economie din Uniunea Europeană, a primit 1,1 milioane de imigranţi anul trecut, majoritatea celor care au ajuns pe teritoriul UE, însă începe să se amplifice şi reacţia de respingere din cauza eforturilor tot mai mari pe care trebuie să le depună autorităţile regionale în a face faţă nou-veniţilor.

Citește si: Un neamț a tras cu pușca asupra unui centru de refugiați, rănind două persoane

Comentarii

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook