13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialPremierul irakian cere triburilor din ţara sa să lupte împotriva Statului Islamic

Premierul irakian cere triburilor din ţara sa să lupte împotriva Statului Islamic

Premierul irakian Haidar al-Abadi cere triburilor din ţara sa să lupte împotriva Statului Islamic, acest demers demonstrând importanţa pe care Bagdadul le-o acordă în lupta împotriva teroriștilor jihadiști.

"O revoluţie tribală este necesară pentru a debarasa societatea irakiană de acest duşman", a anunţat biroul lui Abadi, potrivit Mediafax.

El a apreciat că este "important ca triburile şi fiii provinciei să ia parte la eliberarea zonelor aflate sub controlul organizaţiilor teroriste".

Organizaţia sunnită extremistă SI a cucerit în 2014 vaste teritorii în Irak, inclusiv în provincia Al-Anbar, la frontiera cu Siria.

Obţinerea susţinerii triburilor sunnite este considerată ca fiind esenţială pentru învingerea SI. De altfel, combatanţii tribali – de-acum antrenaţi de către Bagdad – au jucat un rol cheie pentru a împiedica SI să preia controlul total asupra privinciei Al-Anbar.

Forţele de securitate, care au cunoscut o derută totală în contextul ofensivei SI în iunie 2014 la nord de Bagdad, recâştigă teren de atunci, puţin câte puţin, cu ajutorul atacurilor desfăşurate de coaliţia internaţională coordonată de Statele Unite, mai scrie Mediafax.

Haidar al-Abadi şi-a intensificat contactele cu oficiali ai minorităţii sunnite, care s-a simţit exclusă în perioada mandatului fostului premier irakian Nouri al-Maliki.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă