16.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialPremierul italian promite reducerea fiscalităţii fără creşterea datoriei publice

Premierul italian promite reducerea fiscalităţii fără creşterea datoriei publice

Premierul italian, Matteo Renzi, a anunțat sâmbătă o reducere semnificativă a impozitelor în următorii trei ani, precizând totodată că această reformă a fiscalității nu va implica o creștere a datoriei publice, care este de altfel principala problemă a Italiei, relatează agențiile Reuters și EFE, anunţă Agerpres.

"Dacă vom continua reformele, așa cum cred, în anul 2016 vom reduce impozitele, măsură ce va continua în 2017 și 2018 cu decizii punctuale', a spus Renzi în discursul de deschidere a Adunării Naționale a Partidului Democrat (PD), ce se desfășoară la Milano. El a subliniat că guvernul pe care-l conduce își va respecta angajamentul de a realiza o diminuare a fiscalității fără precedent în istoria Italiei, vorbind chiar despre o 'revoluție coperniciană fără creșterea datoriei publice".

Concret, șeful executivului de la Roma a precizat că în anul 2016 va fi eliminat impozitul pe prima casă și impozitul municipal unic (IMU). Ulterior, în 2017, va fi revizuit impozitul aplicat societăților comerciale (IRES) și impozitul regional pe activitatea productivă (IRAP), iar în 2018 — an în care se încheie mandatul actualului guvern — va fi diminuat impozitul perceput persoanelor fizice pentru veniturile din chirii, precum și impozitul pe pensii.

O promisiune asemănătoare privind reducerea taxelor pe proprietate a fost făcută de predecesorul său de dreapta Silvio Berlusconi înaintea alegerilor din anul 2008. Acesta din urmă și-a respectat angajamentul odată ce a ajuns în fruntea guvernului, dar a fost acuzat ulterior de populism, iar succesorul său, Mario Monti, a crescut din nou respectivele taxe în anul 2012, măsură luată în cadrul pachetului de reforme menit să evite intrarea Italiei în incapacitate de plată.

Dar Renzi a asigurat sâmbătă că, în pofida diminuării fiscalității, de data aceasta Italia va 'continua să respecte parametrii europeni', precum Pactul de Stabilitate. 'Problema care afectează cel mai mult Italia este datoria, ce trebuie controlată. Vom respecta parametrii (europeni) în următorii trei ani, pentru că nu dorim ca datoria să crească și mai mult', a indicat premierul italian, insistând că va fi respectată disciplina bugetară.

Cele mai citite

Ciolacul, expus la Antipa, de Noaptea Muzeelor

Ilustrație: Marian Avramescu Iubitorii de cultură vor avea parte de ceva cu totul special, astăzi, de Noaptea Muzeelor, la Antipa. Muzeul Național de Istorie Naturală...

Scenă în aer liber în curtea interioară a Primăriei Capitalei

Curtea interioară a Primăriei Capitalei se va transforma, sâmbătă, într-o scenă în aer liber, unde vor răsuna melodii celebre din muzica ușoară românească, balade...

CNAIR va prelua de la Primăria Lugoj construirea unui nou rutier pe centura orașului

CNAIR va construi cu fonduri europene un nod rutier pe DN 6 Centura Lugoj la intersecția cu DJ 680 (lângă producătorul de piese auto...
Ultima oră
Pe aceeași temă