19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialPremierul Marii Britanii: Țara trebuie să se pregătească pentru vestea că numeroși...

Premierul Marii Britanii: Țara trebuie să se pregătească pentru vestea că numeroși britanici au fost uciși în Tunisia

Marea Britanie "trebuie să se pregătească pentru vestea că există un mare număr de britanici printre victimele sălbaticului atac din Tunisia" a declarat sâmbătă premierul britanic David Cameron, la finalul unei reuniuni de craiză convocate în urma atentatului de vineri din stațiunea tunisiană Sousse, informează AFP.. 

"Au fost asasinați niște turiști nevinovați. Însă teroriștii nu vor câștiga. Indiferent cât de tare încearcă ei să semene discordie în întreaga lume, ei nu vor face decât să ne unească și mai mult în hotărârea noastră de a-i învinge pe extremiștii islamiști", a declarat Cameron, potrivit Agerpres.

Cu câteva minute mai devreme, Ministerul Sănătății al Tunisiei a anunțat că au fost identificate primele zece din totalul celor 38 de victime ale atentatului și că opt dintre acestea sunt cetățeni britanici. "Zece din totalul celor 38 de cadavre au fost identificate: sunt opt britanici, un belgian și un german", a declarat Naoufel Somrani, directorul serviciilor de urgență al ministerului

Pentru Marea Britanie, ar putea fi vorba despre cel mai sângeros atac terorist de după atentatele sinucigașe care au avut loc la Londra în 7 iulie 2005, țara pregătindu-se să comemoreze zece ani de la comiterea lor.

De asemenea, în ianuarie 2013, șase britanici au fost uciși într-un atac asupra complexului gazier din In Amenas de către un comando islamist.

Pe aeroportul din Manchester, două ambulanțe așteptau la ieșirea de la Terminalul 2. Unii pasageri erau în lacrimi în momentul debarcării.

Sute de turiști străini au fost transportați cu autocarele spre aeroportul Enfidha, pentru a fi evacuați din Tunisia, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după atacul terorist asupra unui hotel din regiune, atac soldat cu 38 de morți, a relatat sâmbătă dimineața un jurnalist al AFP. Potrivit jurnalistului, pe panoul de plecări din acest aeroport erau afișate 13 zboruri cu destinația Londra, Manchester, Amsterdam, Bruxelles și Saint-Petersburg.

Cele mai citite

Asociația GIC IOR-Titan acționează în instanță Primăria Capitalei pentru recuperarea zonei retrocedate ilegal din Parcul IOR

Asociația Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR retrocedate în mod...

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale...

Reprezentanţii Ministerului Energiei au subliniat că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15%...

Florin Piersic, în pericol. Actorul suferă de septicemie, o infecție generalizată în corp

Potrivit declarațiilor managerului Institutului Inimii din Cluj-Napoca, Florin Crișan, actorul în vârstă de 88 de ani Florin Piersic se confruntă cu o infecție generalizată,...
Ultima oră
Pe aceeași temă