9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialPremierul moldovean nu a luat bacalaureatul, dar a terminat o facultate. Care...

Premierul moldovean nu a luat bacalaureatul, dar a terminat o facultate. Care este explicația

Premierul Republicii Moldova, Chiril Gaburici, nu a trecut examenul de bacalaureat, însă deține o diplomă de studii superioare, informează publicația moldoveană Ziarul de Gardă.  

Jurnaliștii de la Ziarul de Garda, care au sesizat că CV-ul, postat pe site-ul Guvernului de la Chișinău, de noul premier este incomplet. Astfel, Chiril Gaburici a ratat examenul de bacalaureat în 1995, dar, în 2004 (la 28 de ani), a absolvit la "fără frecvență" Universitatea Slavonă din R. Moldova. 

Citește și: Un Gaburici pentru liniștea Moscovei

Instituția a primit, în 2003, acreditarea de la Ministerul Educației și abia, în 2007, licența.

Chiril Gaburici a recunoscut că nu are diplomă de bacalaureat, când a fost contactat de jurnaliști. 

"În perioada în care am fost înscris la facultate, examenele de bacalaureat nu erau obligatorii, pentru a fi admis în instituțiile de învățământ superior. Mai mult ca atât, cea mai mare parte a candidaților era admisă la studii, în baza atestatului și a examenelor de admitere", a explicat premierul moldovean.

De asemenea, Chiril Gaburici a precizat că a fost admis la Academia de Studii Economice, din Moldova, în anul 1995 și s-a transferat la Universitatea Slavonă, în anul 1998.

"Am ales acea instituție de învățământ, pentru că a corespuns cerințelor și posibilităților pe care le aveam la acel moment".

Premierul moldovean a mai precizat că s-a inscris la Universitatea Liberă Internațională, din Moldova, în anul 2009. Ministerul Educației a explicat, pentru Ziarul de Garda, că Universitatea Slavonă a fost fondată și înregistrată, în anul 1997, iar ministerul a eliberat, în același an, o autorizație provizorie de funcționare.

Cele mai citite

Internat de urgență la spital, după ce a mâncat conserve de pește

Un locuitor din orașul Urlați, județul Prahova, a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești cu diagnosticul de botulism. Bărbatul a declarat medicilor...

Patru arbitri români vor oficia la EURO 2024

O brigadă de patru arbitri români, în frunte cu Istvan Kovacs, va oficia la Campionatul European de fotbal din Germania, conform anunțului făcut astăzi...
00:00:32

Rishi Sunak a anunțat sprijin suplimentar pentru Ucraina în cadrul vizitei sale în Polonia

Liderul britanic Rishi Sunak a sosit marți la Varșovia pentru discuții cu premierul polonez Donald Tusk și cu șeful NATO Jens Stoltenberg, care se...
Ultima oră
Pe aceeași temă