10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialPremierul Olandei: Bulgaria şi România nu au înregistrat suficiente progrese pentru Schengen

Premierul Olandei: Bulgaria şi România nu au înregistrat suficiente progrese pentru Schengen

Bulgaria şi România nu au înregistrat suficiente progrese pentru a primi susţinerea Olandei în scopul aderării la Schengen, a declarat premierul olandez, Mark Rutte, după ce a discutat despre această problemă cu preşedintele PE, informează site-ul Novinite.com, conform Mediafax.

La rândul său, preşedinte Parlamentului European, Martin Schulz, a exprimat susţinerea deplină a Parlamentului European pentru admiterea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen.

Schulz consideră că Bulgaria şi România au îndeplinit criteriile tehnice şi nu ar trebui să li se impună alte criterii.

Însă Rutte a insistat: “Ne opunem aderării României şi Bulgariei la Schengen. Ceea ce dorim sunt garanţii absolute că cele două ţări aplică criteriile Schengen. Avem nevoie de rapoarte favorabile în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, care să confirme că cele două state fac ceea ce este necesar. Dar acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Există progrese, dar nu sunt suficiente”.

Cele mai citite

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...
Ultima oră
Pe aceeași temă