7.2 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialPremierul Republicii Moldova cere la ONU retragerea trupelor ruse din Transnistria

Premierul Republicii Moldova cere la ONU retragerea trupelor ruse din Transnistria

Premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleț, a reiterat la ONU poziția Chișinăului privind situația din Transnistria, insistând asupra retragerii trupelor ruse și desfășurării în regiune a unei misiuni civile internaționale, informează Agerpres. 

”Ne exprimăm din nou poziția fermă în ceea ce privește retragerea trupelor ruse și armamentului acestora de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile Constituției noastre și angajamentele internaționale”, a afirmat șeful guvernului de la Chișinău în discursul său rostit joi în fața Adunării Generale a ONU, potrivit relatării agenției TASS.

În același timp, premierul Streleț a subliniat că actuala operațiune de menținere a păcii din Transnistria trebuie să fie transformată într-o misiune civilă sub mandat internațional, pledând în continuare pentru reglementarea pașnică a conflictului transnistrean.

”Prin restabilirea încrederii și promovarea dialogului, noi trebuie să mergem pas cu pas către o soluționare globală a acestui conflict. El trebuie să fie reglementat pe baza respectării suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și prin acordarea unui statut special Transnistriei în cadrul granițelor noastre recunoscute la nivel internațional”.

De amintit că autoritățile de la Chișinău au solicitat, în repetate rânduri, în special la nivelul OSCE, organizație implicată în soluționarea conflictului transnistrean, retragerea forțelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu angajamentele internaționale asumate de Moscova, și înlocuirea acestora cu o misiune multinațională civilă sub mandat internațional.

Moscova susține însă că mandatul ‘pacificatorilor’ ruși este departe de a fi încheiat, respingând ideea transformării actualei misiuni militare de menținere a păcii de pe Nistru în una civilă, așa cum insistă Chișinăul.

Cele mai citite

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...

Sectorul 4 se transformă într-o oază urbană: Campanie de înverzire prin plantarea a peste 1500 de copaci

Într-o mișcare impresionantă de regenerare urbană, Sectorul 4 din București a dat startul unei ample campanii de înverzire, plantând peste 1500 de copaci. Această...

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...
Ultima oră
Pe aceeași temă