13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialPremierul Republicii Moldova solicită o vizită de URGENȚĂ a FMI la Chișinău

Premierul Republicii Moldova solicită o vizită de URGENȚĂ a FMI la Chișinău

Premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleț, a anunțat vineri că a adresat o scrisoare Fondului Monetar Internațional prin care a solicitat trimiterea de urgență a unei misiuni a instituției financiare internaționale la Chișinău, informează Agerpres.

Anunțul a fost făcut în cadrul primei ședințe a noului cabinet de miniștri, care a avut loc la doar o zi după învestirea sa de către parlamentul Republicii Moldova, precizează Radio Chișinău.

Valeriu Streleț, care a declarat anterior că una din prioritățile guvernului său este relansarea negocierilor cu FMI, a precizat că misiunea va avea scopul să negocieze cu autoritățile de la Chișinău un nou acord de împrumut pentru Republica Moldova, în condițiile unui deficit bugetar pronunțat.

Sursa citată amintește că o echipă de experți ai Fondului Monetar Internațional urma să vină în Republica Moldova la mijlocul lunii iunie, într-o misiune de monitorizare, însă vizita a fost anulată ca urmare a demisiei fostului premier Chiril Gaburici. Lipsa unui acord cu FMI în privința unui nou program de împrumut a dus la blocarea unui sprijin bugetar important din partea UE, menit să ajute Republica Moldova să iasă dintr-o criză financiară acută.

Cele mai citite

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă