20 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialPremierul spaniol a intrat în campanie electorală

Premierul spaniol a intrat în campanie electorală

Premierul spaniol, Mariano Rajoy, a început, joi, campania electorală pentru realegerea sa în funcţie şi a declarat că Partidul Popular “ia Spania în serios”, relatează Mediafax.

La alegerile legislative din 20 decembrie, premierul spaniol are trei contracandidaţi, care erau necunoscuţi atunci când el a preluat puterea în 2011: Albert Rivera, în vârstă de 36 de ani, de la partidul de centru Ciudadanos, socialistul Pedro Sanchez (43 de ani) şi candidatul partidului de extremă-stângă Podemos, Pablo Iglesias (37 de ani).

“Avem 800.000 de membri”, le-a spus Rajoy susţinătorilor Partidului Popular (PP) la Madrid. Mai mult, el a repetat sloganul “Noi luăm Spania în serios” şi a declarat că Partidul Popular va câştiga alegerile, deşi analiştii preconizează că acesta va fi cel mai strâns scrutin naţional din Spania din ultimele decenii.

Citeşte şi: Catalonia, încă un pas spre separarea de Spania

PP îşi măreşte avansul în faţa rivalilor, potrivit unui sondaj publicat joi, urmând să obţină 28,6% din voturi, faţă de 44,6% cât a obţinut la ultimele alegeri. Cu toate acestea, sondajul arată că 41% dintre alegători sunt încă indecişi.

Un alt candidat, socialistul Sanchez a demarat campania tot joi, la Madrid, unde a difuzat mesaje de susţinere din partea mai multor lideri europeni, inclusiv a premierului italian Matteo Renzi. 

Rivera şi-a lansat campania la un hotel din Madrid, cu postere în care apar numele său şi mesajul “Cu speranţă”.

Alegerile ar urma să expună diferenţele între populaţia bătrână, rurală a Spaniei – care favorizează în mare partidele tradiţionale – şi tinerii de la oraş, care tind către Podemos şi Ciudadanos.

Citeşte şi: Mariano Rajoy a anunțat când vor avea loc alegerile parlamentare în Spania

Partidul Popular a fost afectat de scandaluri de corupţie, măsurile de austeritate şi o rată a şomajului care scade, dar care este încă de 21,1%, cea mai mare din zona euro cu excepţia celei din Grecia.

 

Cele mai citite

Explicația echipei lui Nicușor Dan, după ce RL a arătat că primarul ascunde problemele din Centrul Istoric, în clipurile sale electorale

După ce ROMÂNIA LIBERĂ a arătat cum primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, își filmează clipuri electorale inclusiv în Centrul Istoric al Bucureștiului, eliminând...

Bijuterii: Expresii de eleganță și simboluri ale rafinamentului personal

Bijuteriile, aceste minunate accesorii, sunt mai mult decât simple ornamente. Ele sunt reflecții ale culturii, eleganței și personalității, care traversează timpul aducând cu ele...

Hezbollah anunță că a bombardat nordul Israelului

Gruparea şiită libaneză Hezbollah a declarat că a vizat intens ţinte militare în nordul Israelului şi, pentru prima dată, o bază militară de lângă...
Ultima oră
Pe aceeași temă