19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialBarack Obama a anunţat demisia șefului Pentagonului, Chuck Hagel

Barack Obama a anunţat demisia șefului Pentagonului, Chuck Hagel

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a anunţat luni că secretarul Apărării, Chuck Hagel, a decis să demisioneze, relatează Mediafax.

"Secretarul Chuck Hagel a decis că este momentul potrivit să îşi încheie activitatea", a declarat Barack Obama, precizând că Hagel va rămâne în funcţie până la numirea succesorului său.

"Chuck Hagel a fost un secretar al Apărării exemplar. Îi sunt recunoscător pentru ideile pe care mi le-a prezentat întotdeauna în mod franc", a subliniat Obama.

Chuck Hagel, care deţine funcţia de şef al Pentagonului de aproape doi ani, a fost supus presiunilor din cauza numeroaselor crize de pe plan extern, în ultima vreme fiind criticat pentru abordarea faţă de grupul terorist Stat Islamic în Irak şi Siria.

Presa americană a scris, luni, înainte de acest anunț, că secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, va demisiona în cursul zilei de luni, pe fondul încercărilor administraţiei Obama de a-şi schimba strategia în lupta împotriva grupării teroriste Statul Islamic. 

Publicaţia USA Today scrie că nu se știe dacă decizia îi aparţine lui Chuck Hagel sau a fost luată la cererea preşedintelui Barack Obama.

The New York Times scrie, citând surse anonime, că Obama i-a cerut lui Hagel să demisioneze în cursul zilei de vineri, la două săptămâni de la o discuţie despre strategia SUA împotriva grupării Statul Islamic.

Se pare că preşedintele a fost nemulţumit de o scrisoare pe care Hagel, fost senator republican de Nebraska, i-a trimis-o consilierei prezidenţiale pentru securitate naţională, Susan Rice, în care şeful Pentagonului cerea Casei Albe să fie mai coerentă în ce priveşte poziţia SUA faţă de regimul al-Assad din Siria.

Hagel a provocat în august furia Casei Albe, după ce l-a contrazis pe preşedinte pe tema luptei împotriva SI. El afirma că gruparea este "o ameninţare iminentă faţă de toate interesele" americane, afirmând că "depăşeşte tot ceea ce am văzut".

Presa americană arată că potenţialii succesori ai lui Hagel sunt senatorul Jack Reed, fostul subsecretar de Stat la Apărare Michele Flournoy (ar fi prima femeie şefă a Pentagonului) şi fostul secretar adjunct al Apărării Ashton B. Carter.

Un oficial al Casei Albe arată că Hagel a început să discute cu preşedintele Obama despre o posibilă demisie încă din luna octombrie. El consideră că alegerile intermediare pentru Congres constituie un moment oportun pentru aceasta decizie. Mai mult, Obama a discutat cu mai mulţi membri ai administraţiei sale despre posibila lor înlocuire, acum când încep ultimii doi ani de mandat.

Chuck Hagel a preluat şefia Pentagonului în 2013, într-o perioadă marcată de reduceri bugetare mari pentru sectorul apărării, implicând în special reduceri de personal şi treceri în rezervă care au nemulţumit mii de ofiţeri. Se pare însă că ameninţarea Statului Islamic şi conflictul intzern din Siria l-au făcut pe Hagel să renunţe la poziţia sa.

Demisia lui Hagel ar veni la scurt timp după ce Obama a anunţat că SUA planifică o nouă strategie împotriva grupării Statul Islamic şi după ce presedintele a oferit un rol mai important ofiţerilor americani din Afganistan, în vederea combaterii insurgenţei talibane, alături de forţele afgane.

Cele mai citite

Imagini șocante cu soldații israelieni: se joacă cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Imaginile prezentate public şochează, pe fondul ofensivei israeliene pe care IDF o poartă din Gaza de câteva luni, ca răspuns la atacurile din 7...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Curiozități despre Paștele Catolic: de la tradiții în Marea Britanie până la ouăle de ciocolată din Statele Unite.

Paștele catolic în 2024 se sărbătorește duminică, 31 martie. Iată 12 lucruri interesante despre Paștele Catolic: Fiecare copil din Marea Britanie primește în medie 8,8...
Ultima oră
Pe aceeași temă