10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialPreşedintele ales al SUA, Donald Trump, a fost desemnat, de revista Time,...

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a fost desemnat, de revista Time, “Omul Anului 2016”

Preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a fost ales, de revista Time, "Omul Anului 2016". Pe lista propunerilor au mai apărut şi Hillary Clinton, Vladimir Putin, Recep Erdogan şi Nigel Farage.

"Să fii desemnat Omul Anului de către revista Time este o onoare imensă", a declarat Donald Trump într-un interviu pentru Matt Lauer, imediat după ce rezultatul a fost anunţat.

Donald John Trump s-a născut pe 14 iunie 1946 în Queens, New York şi este al patrulea copil al lui Frederick şi Mary MacLeod Trump. Tatăl lui a fost la început constructor şi agent imobiliar. Magnatul american are o avere estimată la peste 4 miliarde de dolari şi este cunoscut ca fiind o persoană extravagantă, lucru care se remarcă şi prin prisma faptului că are în biroul său un vultur pleşuv.

Debutul carierei lui Donald Trump a fost puternic influenţat de tatăl său şi a decis să lucreze pe un post de agent imobiliar. În timpul vacanţelor de vară, actualul miliardar al Americii, obişnuia să lucreze cu tatăl său, iar după absolvirea facultăţii a intrat în afacerile companiei deţinute de Frederick, Trump Organization. Donald Trump şi-a început cariera de om de afaceri într-un birou pe care l-a împărţit pe o perioadă de 5 ani  cu tatăl său în Brooklyn, New York, scrie ZF.

În fiecare an, jurnaliştii Time aleg o persoană sau o idee care a influenţat ştirile la nivel mondial, în anul precedent, atât pentru aspecte pozitive cât şi negative. În anul 2015, "Omul Anului" a fost desemnat cancelarul Germaniei, Angela Merkel, iar în 2014, jurnaliştii Time i-au onorat pe cercetătorii care au luptat împotriva virsului Ebola.

Rubrica "Omul Anului" a debutat în anul 1927, când pilotul Charles Lindbergh a fost onorat cu acest titlu.  

De-a lungul istoriei sale, TIME a oferit această distincţie mai multor președinți şi lideri politici. Totodată, revista a selectat şi personalităţi notorii, printre care Adolf Hitler în 1938, Joseph Stalin, în 1939 și 1942 și Ayatollahul Khomeini din Iran în 1979, din cauza impactului pe care politica lor a avut-o asupra lumii, la momentul respectiv.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă