12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Președintele Bulgariei și-a numit drept consilier pentru Apărare un fost agent...

VIDEO. Președintele Bulgariei și-a numit drept consilier pentru Apărare un fost agent care a luptat împotriva NATO. Acesta a promovat şi un clip despre istoria “Bulgariei Mari”, care includea România

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, și-a numit drept consilier pentru Securitate și Apărare un fost agent din perioada comunistă, când Bulgaria era aliată cu URSS, iar NATO era considerat inamic.

Potrivit agenției de presă bulgară Novinite, noul consilier este Ilian Alipiev, prezentat drept “ofițer de informații din perioada Războiului Rece”. Acesta a lucrat în perioada comunistă în Ministerul de Interne și în Ministerul Apărării, iar una din activitățile lui a fost aceea de contraspionaj, menționează presa bulgară.

Ilian Alipiev a terminat un curs de managementul securităţii şi lidership la Ministerul de Interne şi s-a specializat la Colegiului Internaţional şi pentru Studii de Securitate de la Centrul “George C. Marshall”. 

În iulie 2008, comisia bulgară însărcinată oficial cu deconspirarea celor care au lucrat cu securitatea statului, a precizat că noul consilier a lucrat în al treilea departament al poliţiei politice bulgăreşti, din septembrie 1983, potrivit Sofia Globe. Potrivit comisiei, acesta a rămas colaborator până în noiembrie 1989.

De curând, Alipiev a scris numeroase articole despre restructurarea serviciilor de securitate şi informaţii bulgăreşti. .

Interesant este și faptul că Ilian Alipiev a postat anul trecut, pe contul lui de Facebook, un clip video care prezenta o așa-zisă hartă a Bulgariei din Evul Mediu. Pe această hartă, Bulgaria acoperă, uneori, și partea de sud a României de azi și trece chiar dincolo de Prut, spre nordul Mării Negre.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă