10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPreşedintele ecuadorian a anunţat creşteri de impozite după puternicul seism de sâmbătă

Preşedintele ecuadorian a anunţat creşteri de impozite după puternicul seism de sâmbătă

Preşedintele ecuadorian, Rafael Correa, a anunţat miercuri o creştere a TVA-ului şi introducerea unei contribuţii salariale, evaluând la 3 miliarde de dolari costul pagubelor produse de seismul devastator de sâmbătă, soldat cu cel puţin 525 de morţi, relatează joi AFP, preluată de Agerpres

Cutremurul cu magnitudinea de 7,8, cel mai grav din America Latină de la cel din Haiti din 2010, a devastat coasta pacifică a Ecuadorului, unde echipele de salvare încearcă şi în prezent să găsească supravieţuitori. Sarcina lor este îngreunată de replicile de intensităţi diferite, dintre care două înregistrate miercuri în zori cu magnitudinea de 6,1 şi 6,3. 

Rafael Correa, care a apreciat costul pagubelor cutremurului la 3 miliarde de dolari, adică “2-3% din PIB”, a anunţat o creştere a TVA-ului de la 12% la 14% timp de un an. Şi din salarii va fi vărsată o anumită sumă obligatorie: echivalentul unei zile de lucru pentru cei care câştigă 1.000 de dolari pe lună, a două zile pentru cei care depăşesc 2.000 de dolari lunar şi a până la cinci zile pentru persoanele remunerate cu peste 5.000 de dolari pe lună. Cei care au o avere estimată la peste 1 milion de dolari urmează să contribuie la efortul naţional cu o sumă echivalentă cu 0,9% din bunurile personale. 

Rafael Correa a mai anunţat vânzarea unor active de stat, fără să precizeze care vor fi acestea. 

Cutremurul şi cele circa 500 de replici ale sale au dat o lovitură severă economiei Ecuadorului, care a suferit deja de pe urma scăderii cursului petrolului. Creşterea economică s-a cifrat la doar 0,1% în 2015, faţă de cea de 4% prevăzută de guvern.

Cele mai citite

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...
Ultima oră
Pe aceeași temă