9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialPreşedintele Erdogan dezvăluie cum a aflat despre puci. Culisele tentativei de lovitură...

Preşedintele Erdogan dezvăluie cum a aflat despre puci. Culisele tentativei de lovitură de stat

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, afirmă că a aflat de tentativa de lovitură de stat militară de la cumnatul său, explicând că iniţial nu a crezut, şeful statului turc afirmând că în complot probabil sunt implicate şi alte ţări, informează site-ul postului Al Jazeera, citat de Mediafax.

“Vestea mi-a fost dată de cumnatul meu. Reacţia mea iniţială a fost să nu cred… Am avut o conversaţie cu directorul Serviciului naţional de informaţii, eram deja cu ministrul Energiei şi am decis să luăm o serie de măsuri. Una din primele măsuri s-a referit la protejarea familiei mele şi la mine; am luat un elicopter de unde eram până la Dalman, iar apoi de la Dalman la Istanbul am mers cu avionul”, a declarat preşedintele Turciei.

“Când am ajuns la Istanbul au fost unele momente dificile… Erau avioane F-16 care zburau la joasă altitudine cu viteze supersonice; de asemenea, existau eforturi de a teroriza zecile de mii de oameni adunaţi la Istanbul”, a subliniat Erdogan.

Citeşte şi: Avionul lui ERDOGAN nu a fost doborât de puciști întrucât a copiat indicativul unui avion CIVIL

“Probabil că în complot sunt implicate alte ţări; organizaţia teroristă al lui Fehtullah Gulen este dirijată de cineva, va veni vremea când aceste legături vor fi descifrate. Trebuie să avem răbdare, dar nu cred că va dura mult. Justiţia funcţionează şi cred că toate aceste legături vor ieşi la iveală”, a spus liderul turc.

Citeşte şi: FOTO + VIDEO. Turcia anunță că va suspenda aplicarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, după intrarea în vigoare a stării de urgență

Imediat după tentativa de lovitură de stat militară, Recep Erdogan a cerut Statelor Unite extrădarea clericului musulman Fehtullah Gulen.

 

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...
Ultima oră
Pe aceeași temă