13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialPreședintele Erdogan și-a asumat dreptul de a numi personal rectori în Turcia....

Președintele Erdogan și-a asumat dreptul de a numi personal rectori în Turcia. Comunitatea universitară este îngrijorată

Decizia de a-i conferi președintelui Recep Tayyip Erdogan prerogativa de a numi rectori la universitățile din Turcia, ca urmare a puciului eșuat din iulie, a suscitat îngrijorare în rândurile studenților și profesorilor, relatează luni AFP citată de Agerpres.

Săptămâna trecută, Erdogan l-a desemnat pe Mehmed Özkan pentru a o înlocui pe foarte populara Gülay Barbarosoglu, aleasă triumfal la 12 iulie la conducerea Universității Bosforului.

Guvernul de la Ankara susține că înlocuirea rectorilor aleși prin cei direct numiți va permite să fie evitate luptele dintre ‘clanuri’ în cadrul instituțiilor de învățământ.

Oponenții acestei măsuri acuză autoritățile că vor să-și consolideze controlul în campusuri, bastioane ale libertății de opinie și de exprimare, și compară această inițiativă cu numirea administratorilor la conducerea municipalităților kurde în sud-estul țării.

După tentativa de lovitură de stat militară din 15 iulie, alegerea rectorilor în cele 181 de universități a fost suspendată. În prezent, președintele Republicii alege o persoană din trei candidați propuși de Consiliul Învățământului Superior (Ya-K).

După scurgerea termenului de o lună de la prezentarea celor trei candidați de Ya-K, președintele poate, dacă dorește, să selecteze un alt candidat pentru postul respectiv.

Acest demers intervine pe fondul epurărilor de o amploare fără precedent, lansate de Ankara în urma puciului eșuat în 15 iulie, epurări care au afectat în special universitățile, unde au fost arestați sute de profesori.

La câteva zile de la lovitura de stat, Consiliul Învățământului Superior ceruse demisia a 1.577 de decani ai unor universități publice și private.

După numirea lui Mehmed Özkan pentru a o înlocui, Gülay Barbarosoglu, care fusese aleasă la 12 iulie cu 86% din sufragii pentru a conduce Universitatea Bosforului, cu doar trei zile înainte de puci, a anunțat că pune capăt carierei sale academice.

“Spun adio universității noastre pentru care am muncit timp de peste 40 de ani la diferite niveluri, ca studentă, profesor și administrator, și pun capăt carierei mele academice”, a spus ea.

Succesorul său, al cărui frate este membru al Partidului Dreptății și Dezvoltării (AKP, de guvernământ), nu și-a prezentat candidatura atunci când avuseseră loc alegeri.

După înlocuirea lui Barbarosoglu, au avut loc mai multe demonstrații, iar poliția a arestat doi studenți, care au fost eliberați.

“Lupta noastră nu este de natură politică (…) Noi apărăm autonomia academică pentru ca universitățile să rămână în afara politicii pentru a produce cunoaștere”, a declarat pentru AFP Mert Nacakgedigi, care conduce Comitetul de studenți la Universitatea Bosforului. “Universitatea nu a fost consultată”, înainte de numirea lui Ozkan, spune el, adăugând că “nu a existat nicio discuție”.

Guvernul susține, fără a-și convinge oponenții, că noul proces va permite evitarea polarizării corpului didactic și al studenților cu ocazia alegerilor pentru postul de rector.

“Noi știm cât de mult a afectat aceasta universitățile noastre în trecut”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului Numan Kurtulmus.

Secretarul general al principalului partid de opoziție (CHP, social-democrat), Kemal Kilicdaroglu, a spus că toate acestea îi amintesc de perioada de după lovitura militară (reușită) din 1980. “Avem în față noastră un partid la conducere care a interiorizat spiritul pucist”, a opinat el.

Noul rector al Universității Bosforului s-a angajat să “redubleze eforturile” pentru a proteja libertatea de opinie în campusuri, într-un mesaj adresat personalului didactic, cu ocazia preluării funcției, luni.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă