20 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialPreședintele Germaniei, în primul său discurs la Parlamentul European: Decizia Marii Britanii...

Președintele Germaniei, în primul său discurs la Parlamentul European: Decizia Marii Britanii de a ieși din UE este iresponsabilă

Decizia Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană este "iresponsabilă", a declarat, marți, președintele Germaniei, Frank Walter Steinmeier, în primul său discurs rostit în fața Parlamentului European de la Strasbourg, transmite DPA preluată de Agerpres.

"Este iresponsabil să spui că, în această lume, o țară europeană își poate face auzite vocea și interesele economice fără Uniunea Europeană", a susținut liderul de la Berlin.

Frank Walter Steinmeier este fostul ministru de externe al Germaniei, învestit ca președinte al țării luna trecută. La Strasbourg, el a îndemnat statele europene să fie unite pentru a putea înfrunta amenințarea pe care o reprezintă pentru democrațiile lor populismul de dreapta.

"Populiștii prezintă lumea în alb și negru și transformă frica în capital politic", a subliniat Steinmeier în discursul susținut în fața deputaților din toate țările membre ale UE, inclusiv Marea Britanie.

Președintele german a respins și afirmația președintelui SUA, Donald Trump, în sensul că Germania folosește blocul comunitar pentru a-și atinge propriile interese, dând asigurări că "puterea Europei nu se bazează pe niște conducători, ci pe responsabilitatea tuturor".

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Achiziția avioanelor F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică pe 50 de ani

Achiziția avioanelor militare F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică a României pentru următorii 50 de ani, afirmă un comunicat...

Benjamin Netanyahu este „dezgustat” de mandatul de arestare cerut de către procurorul-şef al CPI Karim Khan

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât...

Cum să alegi o florărie online de încredere și să te bucuri de servicii de calitate 

În lumea digitală de astăzi, alegerea unei florării online de încredere poate fi o provocare. Cu o mulțime de opțiuni disponibile, cum vei putea...
Ultima oră
Pe aceeași temă