11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialPreședintele Hollande a fost huiduit de agricultori, la Paris

Președintele Hollande a fost huiduit de agricultori, la Paris

Preşedintele francez, François Hollande, a fost huiduit şi insultat, sâmbătă dimineaţă, la inaugurarea Salonului Internaţional de Agricultură de la Paris, într-un climat extrem de tensionat cauzat de criza sectorului agricol, relatează AFP, citată de Agerpres.

Fermierii francezi, mai ales crescătorii de porcine şi bovine şi producătorii de lapte sunt dintre cei mai afectaţi la nivel european ca urmare a embargoului rus, a scăderii masive a cererii chineze şi a renunţării la cotele europene pentru produsele lactate. 

”Dacă mă aflu astăzi aici este pentru a arăta că există solidaritate naţională şi pentru a face totul pentru a ajuta agricultura”, a declarat şeful statului francez, după sosirea sa la ”cea mai mare fermă din Franţa”, aşa cum a numit el Salonul Internaţional de Agricultură organizat în sudul Parisului. 

Calmul nu a durat însă mult şi, la circa o oră de la debutul vizitei lui Hollande, fermierii l-au huiduit pe acesta şi au scandat ‘Demisia!’. 

Alţi fermieri prezenţi la târg l-au numit ‘laş’ pe preşedintele francez, despre care au spus că nu este ‘bun de nimic’. 

Aproximativ 700.000 de vizitatori sunt aşteptaţi la Salonul Internaţional de Agricultură de la Paris, care se va încheia pe 6 martie.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă