13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialPreşedintele Hollande ameninţă cu interzicerea manifestaţiilor, după violenţele de la protestele de...

Preşedintele Hollande ameninţă cu interzicerea manifestaţiilor, după violenţele de la protestele de luni împotriva legii muncii

Preşedintele francez, Francois Hollande, a anunţat miercuri că manifestaţiile ar putea fi interzise în următoarele zile în Franţa dacă nu poate fi garantată apărarea bunurilor şi a persoanelor, a afirmat purtătorul de cuvânt al guvernului, Stephane Le Foll, relatează AFP, preluată de Agerpres

”Într-un moment în care Franţa găzduieşte (Campionatul European de Fotbal) EURO 2016, în care ea face faţă terorismului, nu se mai poate să existe autorizaţie de a manifesta dacă nu sunt garantate condiţiile de apărare a bunurilor şi persoanelor”, a declarat şeful statului francez în cadrul Consiliului de miniştri, potrivit lui Le Foll. 
Declaraţia lui Francois Hollande survine a doua zi după o nouă manifestaţie violentă la Paris împotriva legii muncii, soldată cu rănirea a 40 de persoane şi arestarea altor 44. 

 

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

„Libertate” deschide ediția 2024 a Festivalului de Film Românesc în Israel

„Un adevărat tur de forță al cinematografiei românești în Israel” – astfel a caracterizat directorul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv evenimentul cel...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...
Ultima oră
Pe aceeași temă