13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialPreședintele Obama trimite un sergent major ca ambasador în America de Sud

Președintele Obama trimite un sergent major ca ambasador în America de Sud

Președintele Statelor Unite a luat o decizie mai puțin obișnuită în sfera diplomatică, mai ales în ceea ce privește numirea ambasadorilor.

Barack Obama l-a nominalizat ca ambasador al SUA în Trinidad Tobago (America de Sud) pe John L. Estrada. La data de 12 februarie, propunerea președintelui a fost validată de Senatul SUA.

Această nominalizare este neobișnuită întrucât John L. Estrada nu este diplomat de carieră, nu are studii politice sau diplomatice și nu este nici măcar licențiatul vreunei universități.

John L. Estrada (60 de ani) este născut în Trinidad Tobago și a emigrat în SUA la vârsta de 12 ani. În anul 1973, Estrada s-a înrolat în Infanteria Marină, din care s-a retras în anul 2007, cu gradul de sergent major. Între anii 1990 – 2011, John L. Estrada a participat la campaniile americane din zona Golfului, mai ales la cele din Irak.

Evenimentul numirii lui Estrada ca ambasador a fost salutat de Corpul Infanteriei Marine a SUA. Membrii acestei structuri militare îl consideră “o veste mare pentru toți subofițerii”, care îi face, încă o dată, "mândri" că sunt membri ai acestui Corp.

Trinidad Tobago, fostă colonie spaniolă, este un stat insular din America de Sud. Pe ansamblul continentului american, Trinidad Tobago este socotită țara cea mai bogată, după SUA și Canada, din punctul de vedere ai PIB pe cap de locuitor.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Klaus Iohannis a efectuat o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea

Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat miercuri, 24 aprilie 2024, o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea. Din delegația care...

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...

Ludovic Orban sare la gâtul lui Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova: “Nesimțire sfidătoare!”

Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova, inculpat pentru corupție și cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, continuă să surprindă....
Ultima oră
Pe aceeași temă