11.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialPreședintele Sergio Mattarella l-a desemnat pe șeful diplomației italiene să formeze un...

Președintele Sergio Mattarella l-a desemnat pe șeful diplomației italiene să formeze un nou guvern. Cine este Paolo Gentiloni

Ministrul de Externe în exercițiu, Paolo Gentiloni, a fost desemnat, duminică, de președintele Italiei, Sergio Mattarella, să formeze un nou Guvern, după demisia premierului Matteo Renzi, ca urmare a referendumului de duminica trecută, relatează Le Figaro, citat de Mediafax.

Paolo Gentiloni, în vârstă de 62 de ani, membru al Partidului Democrat (PD), majoritar în Camera Deputaţilor şi în Senat, a fost convocat duminică la Palatul Quirinale. Preşedintele Sergio Mattarella căuta un înlocuitor pentru fostul premier Matteo Renzi, care a demisionat săptămâna trecută după ce majoritatea cetăţenilor italieni au respins, prin referendum, reformele constituţionale propuse.

Paolo Gentiloni s-a născut la 22 noiembrie 1954, la Roma. Este un politician italian, membru al Partidului Democrat și fost ministru italian al Comunicațiilor, potrivit site-ului http://www.esteri.it. De profesie jurnalist, Paolo Gentiloni are o diplomă în științe politice, potrivit Agerpres.

A devenit purtătorul de cuvânt al primarului Romei în 1993. În anul 2001, a fost ales membru al Parlamentului. Între 2006 și 2008, a fost ministru al Comunicațiilor în Guvernul prim-ministrului Romano Prodi. Unul dintre cei 45 de membri ai comitetului fondator al Partidului Democrat în 2007, a fost reales, în 2008 și în 2013, membru al Camerei Deputaților și a fost membru al Comisiei pentru afaceri externe.

Renzi a anunţat, duminică seară, că a luat decizia de a demisiona, după ce majoritatea cetăţenilor italieni au respins, prin referendum, reformele constituţionale propuse.

„Îmi asum înfrângerea. Însă cine luptă pentru o idee nu poate pierde. Nu a pierdut grupul care a susţinut ideile mele, am pierdut eu. Îi îmbrăţişez pe toţi cei care m-au susţinut. Nu am reuşit să vă aduc victoria. Am făcut tot ce se putea face. (…) Eu cred în democraţie. Cred în Italia. Am propus simplificarea sistemului parlamentar. Aceasta a fost reforma propusă la referendum. Nu am fost convingător. Experienţa Guvernului meu se încheie aici”, a declarat Matteo Renzi în cursul nopţii de duminică spre luni, într-un discurs transmis în direct de postul tv SkyTG24.

Luni, Matteo Renzi a decis, la solicitarea preşedintelui Sergio Mattarella, să amâne depunerea oficială a demisiei până după aprobarea bugetului ţării. Matteo Renzi s-a deplasat luni seară la sediul Preşedinţiei Italiei, cu intenţia de a-i înmâna formal demisia preşedintelui Sergio Mattarella. Însă preşedintele ţării i-a cerut să depună demisia abia după aprobarea de către Parlament a Legii bugetului pe anul 2017. Matteo Renzi a dat curs solicitării.

Majoritatea cetăţenilor italieni au votat împotriva amendamentelor constituţionale propuse de Guvernul condus de Matteo Renzi (centru-stânga). Cetăţenii italieni au fost chemaţi la urne duminică pentru a aproba modificarea Constituţiei în sensul reducerii atribuţiilor Senatului şi a reconfigurării raportului de puteri între Guvernul central şi autorităţile regionale.

Guvernul Matteo Renzi a propus reducerea numărului parlamentarilor, transformarea Senatului în cameră parlamentară reprezentând regiunile şi sporirea prerogativelor Camerei Deputaţilor în hotărâri legislative naţionale. Printre propuneri se număra desfiinţarea Consiliului Naţional pentru Afaceri Economice şi Muncă (CNEL), precum şi dizolvarea provinciilor, subdiviziunile regiunilor italiene.

Cele mai citite

La un pas de istorie! Thailanda, tot mai aproape de legalizare căsătoriilor între persoane de același sex

Parlamentul thailandez a aprobat miercuri, cu o majoritate covârșitoare, un proiect de lege privind legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, un pas istoric,...

Pui vopsit, pentru a părea proaspăt. Avertismentul șefului ANPC. FOTO

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, avertizează, în această dimineaţă, că unele firme vopsesc carnea de pui, pentru a o face să...

Cheltuielile statului cresc, deficitul bugetar este tot mai mare. Ce spun guvernanții?

În primele două luni ale anului, deficitul bugetar a urcat la aproape 29 de miliarde de lei, adică 1,67% din PIB. Spre comparație, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă