12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialPreședintele Turciei a inaugurat un pod uriaș peste Marea Marmara

Președintele Turciei a inaugurat un pod uriaș peste Marea Marmara

Preşedintele islamo-conservator al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a inaugurat unul dintre megaproiectele sale.

Este vorba de podul autorutier peste golful Izmir, în nord-vestul ţării, cel mai mare şantier lansat vreodată în Turcia, ale cărui lucrări au demarat în urmă cu trei ani, informează AFP citată de Agerpres.

Botezat Osman Gazi, după numele sultanului Osman I care a dat numele dinastiei otomane în secolul al XIV-lea, acest pod peste Marea Marmara, unul dintre cele mai mari poduri suspendate în lume (3 km), constituie tronsonul principal al proiectului autorutier Gebze-Orhangazi-Izmir, lung de 433 km. 

‘Ar fi trebuit ca el să fie construit în urmă cu 50 de ani, dar în cele din urmă l-am făcut’, a spus preşedintele Erdogan la ceremonia de inaugurare. 

Această autostradă urmează să scurteze durata călătoriei între mai multe oraşe şi districte în regiunea vestică industrializată a Turciei. 

Suma totală a investiţiilor pentru proiect este de 9 miliarde de dolari şi se înscrie în cadrul ambiţioaselor obiective ale lui Erdogan pentru anul 2023, când va fi celebrat centenarul Republicii Turcia. 

Anul trecut, un inginer japonez care lucra pe şantier s-a sinucis pentru că se simţea responsabil de ruperea unui cablu, fapt divers care a fost relatat pe larg de presa turcă. 

Opoziţia şi apărătorii mediului critică imensele proiecte ale lui Erdogan care au transformat aspectul Turciei, cu Istanbulul în prim-plan. 

Astfel, cel de-al treilea aeroport internaţional – care iese din pământ în nord-vestul oraşului decimând pădurile din jur – va fi capabil să primească 159 de milioane de pasageri anual. Proiectul ar urma să fie realizat în 2017. 

Alt proiect, altă polemică: cel de-al treilea pod peste Bosfor, unind cele două maluri pe care se află Istanbul, numit după sultanul Selim I, din secolul al XVI-lea. 

Alte proiecte ar urma, de asemenea, să se concretizeze, ca de pildă un canal între Marea Neagră şi Marea Marmara, care are scopul să decongestioneze intensul trafic maritim prin Bosfor. Iar uriaşa moschee de la Camlica, care domină tot Istanbulul de pe malul asiatic al Bosforului, ar urma să fie inaugurată parţial vineri seara, odată cu primele rugăciuni.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă