12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialPrima căsătorie oficiată de vicepreședintele SUA este a unui cuplu gay

Prima căsătorie oficiată de vicepreședintele SUA este a unui cuplu gay

Vicepreședintele Statelor Unite, Joe Biden, a oficiat prima căsătorie din timpul mandatului său, cei doi parteneri fiind un cuplu gay.

Potrivit BBC, ambii soți, Brian Mosteller şi Joe Mahshie, sunt angajaţi ai Casei Albe.

Ceremonia a fost oficiată la Observatorul Naval din Washington, unde se află reşedinţa vicepreşedintelui SUA.

Joe Biden a publicat pe contul lui de Twitter o fotografie de la cununie, însoţită de comentariul: „Mândru să îi căsătoresc pe Brian şi Joe în casa mea. Nu aş putea fi mai fericit, doi angajaţi vechi ai Casei Albe, doi tipi grozavi”.

Câteva ore mai târziu, soţia vicepreşedintelui, Jill Biden, a adăugat pe reţeaua de socializare: „Iubirea este iubire!”.

Pentru a face posibil acest eveniment, vicepreşedintele SUA a obţinut o autorizaţie temporară pentru a oficia nunţi în Districtul Columbia.

La căsătoria celor doi angajați ai Casei Albe au asistat numai rudele mirilor.

Vicepreşedintele Biden s-a pronunţat public în favoarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, încă din anul 2012.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă