12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialPrimele două cazuri de Zika, depistate în Vietnam

Primele două cazuri de Zika, depistate în Vietnam

Autoritățile din Vietnam au depistat primele două cazuri de infectare cu virusul Zika din țară, potrivit agenției DPA, citată de Agerpres.

Potrivit ministerului vietnamez al Sănătății, două femei au fost diagnosticate cu virusul Zika, deşi este aproape inofensiv în general, producând simptome uşoare, în cazul femeilor însărcinate măreşte riscul de naştere a unor copii cu microcefalie. O femeie în vârstă de 64 de ani din oraşul de coastă Nha Trang şi alta de 33 de ani, din oraşul Ho Chi Minh se află într-o stare stabilă şi nu au mai fost descoperite alte persoane infectate printre rudele şi vecinii lor. 

Ministerul Sănătăţii a ridicat pentru prima dată luna trecută nivelul de alertă pentru virusul Zika după ce un australian a fost diagnosticat cu acest virus la două zile după ce se întorsese acasă după o vizită în Vietnam, mai notează agenţia DPA. 

În Brazilia, ţara cea mai afectată, s-a înregistrat un număr crescut de cazuri de naşteri a unor copii suferind de microcefalie. 

Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă