13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. UPDATE: Primul caz de infectare cu Ebola în Statele Unite. Este...

VIDEO. UPDATE: Primul caz de infectare cu Ebola în Statele Unite. Este primul caz și din afara Africii

UPDATE 06.45: Pacientul infectat cu virusul Ebola spitalizat în Texas este primul caz diagnosticat atât în Statele Unite, cât şi în afara continentului african, a anunţat marţi directorul Centrului american pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC), citat de AFP.

—–

Statele Unite se confruntă cu primul caz de infectare cu virusul Ebola pe propriul teritoriu, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Centrului pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC).

Potrivit Mediafax, bolnavul este un bărbat care a călătorit în Liberia şi este în prezent spitalizat la Health Presbyterian Hospital de la Dallas, în Texas (sud), a precizat acest purtător de cuvânt.

Spitalul din Texas a anunţat internarea pacientului într-un comunicat publicat marţi.

"Având în vedere simptomele şi recentele călătorii efectuate, (pacientul) a fost internat în spital şi plasat în carantină pentru a se stabili dacă a fost infectat cu virusul Ebola", se arată în comunicat, fără alte precizări.

Infectarea pacientului cu virusul Ebola a fost confirmată de analizele efectuate de CDC.

Spitalul nu a dezvăluit identitatea pacientului şi vârsta acestuia, şi nici locul unde ar fi putut contracta virusul.

Duminică, un medic american care a contractat virusul Ebola în Sierra Leone a fost repatriat şi plasat în carantină într-o clinică a Institutului American al Sănătăţii (NIH), în apropiere de Washington.

Pacientul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, lucra ca voluntar într-un centru pentru tratarea Ebola din Sierra Leone.

Doi medici americani şi un misionar repatriaţi în Statele Unite după ce au contractat virusul în Liberia au fost declaraţi recent vindecaţi, mai scrie Mediafax.

Epidemia de Ebola, cea mai gravă de la apariţia virusului în 1976, a depăşit pragul de 3.000 de morţi, virusul provocând moartea a mai mult de jumătate dintre cele aproximativ 6.500 de persoane infectate, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Dintr-un total de 6.574 de bolnavi de Ebola din cinci ţări din Africa de Vest, 3.093 au murit, precizează OMS într-un ultim bilanţ realizat la 23 septembrie.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/play’;document.write(”);if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayerhtml_big/a66c65167028fe36d09b0b34a93fa00e/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));

Cele mai citite

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă