12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialPrimul satelit plasat pe orbită pentru o bancă

Primul satelit plasat pe orbită pentru o bancă

Lansatorul european Ariane 5 a pus pe orbită doi sateliţi de comunicaţii, 'Echo Star XVIII' pentru operatorul Dish Network şi 'BRIsat' pentru banca indoneziană Rakyat Indonezia, a informat Arianespace, compania care comercializează lansarea de rachete europene, citată de agenţia France Presse (AFP). 

Racheta a decolat sâmbătă de la Centrul spaţial din Guyana Franceză, de la Kourou, la ora locală 18:38 (21:38 GMT). 

În timpul acestei a treia lansări a anului 2016 şi a 230-a din cadrul 'familie' Ariane, lansatorul a traversat un mic strat noros, fenomen frecvent în timpul sezonului ploios, continuându-şi cursa în spaţiu sub privirile a două mii de spectatori care au urmărit evenimentul din locurile speciale de observare de la baza spaţială de la Kourou, a declarat un jurnalist AFP, citat de Agerpres. 

La 29 de minute după decolare, lansatorul a pus pe orbită satelitul 'Echo Star XVIII' proiectat pentru a oferi timp de 15 ani servicii de teledifuzare în direct pentru Statele Unite, Alaska şi Hawaii, în numele companiei americane Dish Network. 

La 49 de minute după decolare, Ariane 5 a pus pe o orbită de transfer geostaţionar satelitul 'BRIsat', primul satelit de telecomunicaţii din lume dedicat unei instituţii financiare, Bank Rakyat Indonesia, care are 53 de milioane de clienţi din arhipelagul indonezian, potrivit Arianespace. 

Ariane 5 a stabilit cu această ocazie un record de greutate transportată în spaţiu, cu 10 tone şi 730 de kilograme la lansare, 6,3 tone pentru 'Echostar XVIII' şi 3,5 tone pentru 'BRIsat', plus câteva sute de kilograme de echipamente. Recordul precedent fusese de 10 tone şi 500 de kilograme. 

"Vom continua să îmbunătăţim competitivitatea globală a Ariane 5, înainte de a pune în serviciu Ariane 6", a declarat Stéphane Israel, preşedinte director general al Arianespace, pentru invitaţii la lansare. 

Cei doi sateliţi lansaţi sâmbătă de Ariane 5 au fost construiţi de compania americană Space Systems Loral. 

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă