14.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialPrincipalul suspect într-un atentat dejucat în Franţa, pus sub acuzare

Principalul suspect într-un atentat dejucat în Franţa, pus sub acuzare

UPDATE: Arsenalul descoperit săptămâna trecută într-un apartament din Argenteuil (regiunea pariziană) după arestarea presupusului jihadist francez Rida Kriket arată “în mod evident pregătirile pentru o acţiune teroristă iminentă”, deşi “nicio ţintă precisă nu a fost identificată”, a declarat miercuri procurorul însărcinat cu ancheta, Francois Molins, citat de AFP şi ziarul belgian Le Soir. 

Procurorul a explicat de asemenea că un arsenal de o amploare excepţională a fost descoperit în timpul percheziţiei la Argenteuil joia trecută: 5 Kalaşnikov, şapte pistoale, 500 de grame de explozibil TATP şi 6 fiole de glicerină, notează Le Soir. 

Potrivit procurorului, Kriket nu a dorit să facă declaraţii, afirmând totuşi că el nu este un terorist. “În acest stadiu al investigaţiilor, dacă nicio ţintă precisă proiectată nu a putut fi identificată, se crede totuşi că descoperirea acestei ascunzători a împiedicat comiterea unei acţiuni de o violenţă extremă de către o reţea teroristă gata de acţiune”, a mai precizat Molins, într-o declaraţie pentru presă.

======

Presupusul jihadist Reda Kriket, principalul suspect în ancheta pe marginea unui proiect de atentat dejucat în Franţa, a fost pus sub urmărire (inculpat), miercuri, de un judecător de instrucţie în domeniul antiterorist, au anunţat, pentru AFP, surse apropiate anchetei. 

Francezul de 34 de ani a fost pus sub urmărire pentru asociere la un grup de infractori având legături cu o filieră teroristă criminală, au precizat aceste surse, citate de Agerpres
Deja condamnat în Belgia într-un dosar de terorism şi suspectat că s-ar fi raliat jihadiştilor din Statul Islamic în Siria, Reda Kriket a fost arestat joia trecută în regiunea pariziană. 

În apartamentul lui Kriket în Argenteuil (suburbie pariziană), poliţiştii au descoperit arme de asalt, arme de dimensiuni mici şi explozivi, printre care TATP, exploziv artizanal folosit de jihadiştii din SI. El a fost adus în faţa judecătorului miercuri, după şase zile de arest, durată excepţională care poate fi decisă de justiţie doar în caz de risc iminent de atentat sau din necesitatea unei cooperări internaţionale. 

În timpul arestării lui Kriket, ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve a anunţat ‘zădărnicirea unui proiect de atentat în Franţa, ajuns la un stadiu avansat’, fără a oferi mai multe detalii. 

Procurorul general al Parisului, Francois Molins, urmează să facă declaraţii pe marginea acestui dosar în timpul unei conferinţe de presă ce va avea loc miercuri, la orele 17.30 GMT. Acest dosar este distinct de ancheta pe marginea atentatelor de la Paris şi Bruxelles, chiar dacă unele legături între protagonişti au putut fi stabilite. 

Un alt suspect, Anis.B, suspectat că ar fi fost mandatat de SI să comită un atentat în Franţa împreună cu Reda Kriket, a fost arestat duminică la Rotterdam (Olanda) şi face obiectul unui mandat de arestare european din partea judecătorilor francezi. 

 

Cele mai citite

Firmele de păcănele preferă să funcționeze acolo unde legea le interzicea acest lucru

Cu multe firme chinuindu-se să constituie, după caz, garanția de 500.000, 800.000 sau de 1.000.000 de euro, restricționarea funcționării aparatelor la sate și în...

FOTO. Campania în care primarul Capitalei ascunde adevărul continuă. Nicușor Dan se filmează în Centrul Istoric, scoțând din cadre dezastrul

Nicușor Dan  își transmite mesajele electorale în videoclipuri, multe dintre ele filmate în Centrul Istoric al Capitalei, lângă clădiri ale căror fațade arată bine,...

Un bărbat a fost accidentat mortal de un tren în Gara Ploiești Vest

Un bărbat a fost accidentat mortal de tren, marţi seară, în Gara Ploieşti Vest, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, potrivit agerpres.ro. Conform sursei...
Ultima oră
Pe aceeași temă