14.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialPrincipalul suspect reținut după atacurile din SUA este în stare critică dar...

Principalul suspect reținut după atacurile din SUA este în stare critică dar stabilă

Suspectul arestat luni în legătură cu atacurile cu bombă din New York și New Jersey se află “în stare critică, dar stabilă”, a anunțat marți șeful poliției newyorkeze, James O’Neill, transmite AFP citată de Agerpres.

Suspectul a fost rănit în schimbul de focuri care a dus la arestarea lui.

Ahmad Khan Rahami, un cetățean american de origine afgană în vârstă de 28 de ani, a fost atins de ‘mai multe gloanțe’ și se afla luni seară ‘în stare critică, dar stabilă’, a precizat O’Neill pentru postul CBS.

El nu a confirmat dacă starea de sănătate a suspectului îi împiedică pe anchetatori să-l interogheze.

Ahmad Khan Rahami a fost inculpat oficial luni seară pentru cinci tentative de omor împotriva unor polițiști, în urma schimbului de focuri în care au fost răniți doi membri ai forțelor de ordine.

Potrivit lui James O’Neill, poliția continuă să ancheteze pentru a stabili dacă Rahami ‘a acționat într-adevăr de unul singur’.

‘Cred că este un semn bun faptul că a fost găsit la intrarea unui imobil, putem spera că aceasta înseamnă că nu avea unde să meargă’, a adăugat șeful poliției.

El a mai afirmat că ancheta încearcă să elucideze motivele lui Rahami, menționând că faptele ‘poartă toate semnele clare ale unui act de terorism’.

Luni au apărut numeroase informații despre faptul că Rahami s-a deplasat de mai multe ori în Afganistan, însă șeful poliției newyorkeze nu s-a referit la ele.

Potrivit unei surse din cadrul forțelor de poliție, citată de CNN, soția suspectului a părăsit teritoriul SUA cu câteva zile înainte de exploziile din New Jersey și New York.

Aceeași sursă, care a preferat anonimatul, a declarat că oficiali americani cooperează cu omologi din Pakistan și din Emiratele Arabe Unite pentru a intra în contact cu soția suspectului.

Rahami s-a căsătorit cu soția sa în Pakistan, după care a adus-o în SUA, informează presa internațională.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Aproape 100 de persoane sunt încă date dispărute după atacul de la Moscova

În jur de 95 de persoane sunt încă dispărute după atacul de săptămâna trecută din apropierea Moscovei, când bărbați înarmați au deschis focul la...

Șoferii români preferă mașinile la mâna a doua din Germania, potrivit unui studiu

Multe mașini la mâna a doua sunt importate dintr-o țară în alta pentru a satisface cererea locală de vehicule rulate. Germania, Franța, Belgia și...

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...
Ultima oră
Pe aceeași temă